Amanarea integrarii Romaniei si Bulgariei in Uniunea Europeana cu un an pare improbabila in prezent, avand in vedere ca noile rapoarte de monitorizare nu contin elemente care sa influenteze perspectivele de aderare, potrivit agentiei de evaluare financiara Moody\'s.
Desi include evaluari destul de critice pentru o serie de domenii, raportul nu ridica intrebari asupra perspectivelor de aderare. Tonul este unul constructiv", a declarat analistul Moody's, Pierre Cailleteau.

Acesta a apreciat ca un semnal ingrijorator ar fi fost includerea in raport a unor referiri despre esecuri majore in procesul de convergenta, susceptibile sa duca nu numai la amanarea integrarii, ci chiar la oprirea procesului. In contexul general de reticenta a membrilor UE fata de procesul de extindere a comunitatii, un astfel de "cartonas rosu" ar fi fost un element cu influenta negativa asupra ratingurilor. Cailleteau a amintit ca amanarea nu poate fi realizata, in cazul Romaniei, decat dupa un vot cu majoritate calificata a tarilor membre, la recomandarea Comisiei. El considera ca o astfel de evolutie este improbabila, mai ales ca tonul raportului despre Bulgaria nu este foarte diferit, si este nevoie de unanimitate pentru amanarea integrarii Bulgariei. "In consecinta, pe baza noilor rapoarte, pare improbabil ca tarile membre UE sa doreasca modificarea calendarului de aderare", a mentionat analistul Moody's.

In opinia Moody's, unul dintre elementele cheie ale raportului se refera la slabiciunile cadrului macroeconomic din Romania. Comisia Europeana a avertizat asupra necesitatii de mentinere sub control a dezechilibrelor economice, in mod special prociclicitatea politicii fiscale - faptul ca aceasta contribuie la adancirea dezechilibrelor si risca sa determine un declin al ponderii veniturilor bugetare in PIB, aflata oricum la un nivel redus. Un alt aspect considerat important de catre agentia de evaluare vizeaza recomandarile oficialilor europeni privind economia de piata functionala.

Potrivit Moody's, Comisia a acordat Romaniei cu ceva timp in urma acest statut, in pofida unor aspecte cum ar fi o tendinta persistenta de nerespectare a obligatiilor de plati in randul companiilor, intrucat nu exista o definitie general acceptata pentru economia de piata functionala. "Eforturile in directia consolidarii economiei de piata sunt binevenite, pentru ca vor determina eficientizarea economiei si ar crea conditii, printre altele, pentru majorarea veniturilor bugetare", a spus Cailleteau. Din punct de vedere al ratingurilor, amanarea aderarii cu un an, pentru ca Romania sa fie mai bine pregatita nu constituie o problema, a conchis analistul Moody's.



Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri