Premierul desemnat Emil Boc a declarat in fata Parlamentului ca, in ciuda perspectivelor "mai bune pentru 2010", anul urmator va fi totusi unul "greu" si ca va trebui sa-si asume masuri "nu neaparat populare", adaugand ca demnitarii trebuie sa dea semnalul restrangerii cheltuielilor bugetare.
"Anul 2010 va fi totusi un an greu. Avand in vedere masurile economice luate in 2009 si datorita imbunatatirii situatiei la nivel international, perspectivele sunt un pic mai bune. Insa trebuie sa fim constienti si lucizi: inainte sa ne fie mai bine, o sa ne fie un pic mai greu. Stim ca pentru aceasta va trebui sa-mi asum, impreuna cu Guvernul, unele masuri nu neaparat populare, dar necesare tarii. Anii urmatori trebuie sa fie ai ratiunii, stabilitatii, cooperarii pentru binele comun, nu ai urii personale", le-a spus Boc ieri senatorilor si deputatilor, potrivit NewsIn.

Democrat-liberalul a adaugat ca primul semnal privind restrangerea cheltuielilor bugetare trebuie sa fie dat de catre demnitari, dand drept exemplu reducerea Guvernului propus cu 4 ministere fata de Executivul PSD-PDL.

"Acest demers de eliminare a risipei trebuie continuat. Inainte de a da oameni afara, trebui restransa risipa", a facut apel Boc la parlamentari. Premierul desemnat a aratat, in privinta restructuraii administratiei publice, ca nu trateaza personaulul bugetar "ca pe un numar abstract", explicand ca restructurarea trebuie facuta "doar acolo unde este necesar si doar dupa analiza standaredelor de cost cantitative si calitative".

Pe de alta parte, Boc a vorbit despre sprijinul de care are nevoie Executivul din partea opozitiei din Parlament, aratand ca Guvernul nu ar trebui sa detina "monopolul absolut al initiativelor legislative". "Guvernul cu care vin nu detine monopolul adevarului, nu detine monopolul total al celor mai bune solutii pentr Romania. Voi avea o deschidere totala pentru preluarea tuturor ideilor bune si a initiativelor legislative care pot aduce binele in aceasta tara. (...) Poate acest Guvern va marca o schimbare de optica in modul de a privi initiativele legislative ale deputatilor si senatorilor. Le spun colegilor din Guvern ca nu mai trebuie sa detinem monopoul absolut al initiativelor legislative", a afirmat Boc.

Premierul desemnat a subliniat necesitatea incheierii, in perioada urmatoare, a unui pact national privind stabilitatea functiei publice, in sensul stabilirii unor limite pana la care se realizeaza numirile politice.

"Ma refer la toate partidele. Cu totii am gresit in timp la abordarea functiilor publice. Toti cei care putem avea o contributie sa stam la masa si sa stabilim palierul politic al actului de guvernare, pana unde se realizeaza numirile politice (...) Ca apoi, dupa ce vom semna un asemenea pact, toti sa-l respectam si sa fie o garantie a continuitatii functiei publice. E o prioritate, trebuie s-o realizam in perioada urmatoare", a declarat premierul desemnat.

Emil Boc a enumerat "urgentele imediate" ale Guvernului cu care s-a prezentat in fata Parlamentului: adoptarea in sesiune extraordinara a Legii bugetului pe coordonatele negociate cu organismele internationale si adoptarea Legii responsabilitatii fiscale si reformei sistemului de pensii.

In privinta obiectivelor din programul de guvernare, Boc a vorbit despre necesitatea modernizarii statului si reducera consumului banului public, asigurarea unui set de masuri care sa conduca la relansarea economiei si consolidarea cresterii economice, amintind de mentinerea TVA si a cotei unice la acelasi nivel, neimpozitarea profitului reinvestit, reducerea numarului de taxe si impozite, a birocratiei si absorbtia sporita a fondurilor europene.

Boc a precizat ca va fi regandit impozitul minim si restructurat programul "Prima Casa", vor fi respectate angajamentelor internationale cu FMI, BM, CE si ca este necesara trecerea la elaborarea bugetului de stat in sistem multianual. El a mai spus ca programul de guvernare prevede consolidarea clasei de mijloc, dand asigurari ca nu vor exista probleme cu plata salariilor, pensiilor si pensiilor sociale.

Premierul desemnat a trecut in revista activitatea Guvernului pe care l-a condus pana in prezent, sustinand ca, in conditii de criza, Executivul "a reusit sa limiteze, atat cat i-a fost cu putinta, efectele negative ale crizei economice".



Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri