Numarul celor care se asteapta la o crestere a somajului este mai mic in tarile din America Latina (36%), din Orientul Mijlociu (39%) si din centrul si estul Europei (41%). Nord-americanii (50%) se situeaza in medie, iar asiaticii sunt putin mai pesimisti (55%).
Diferentele sunt mai putin relevante intre regiuni, in ceea ce priveste viitorul profesional al persoanelor intervievate. Procentul celor care se tem ca-si vor pierde locul de munca se situeaza la 31% din totalul persoanelor intervievate in cadrul sondajului.
In ceea ce priveste economia, in majoritatea tarilor numarul optimistilor si al pesimistilor este echilibrat, 29% dintre cei intervievati considerand 2010 drept un an al "dificultatilor economice", tot 29% apreciind ca este anul "prosperitatii economice", in timp ce 36% cred ca va fi asemnator anului 2009 (6% nu au dat niciun raspuns la aceasta intrebare).
Cu toate acestea, 42% dintre vest-europeni - aproape 54% dintre islandezi, loviti din plin de efectele crizei financiare- se asteapta la dificultati economice, fata de cei numai 11% care prezic prosperitatea.
Cei mai optimisti sunt latino-americanii, dintre care 58% prevad prosperitate. Sondajul a fost realizat in randul a 36.556 de persoane din toate tarile, care au fost intervievate pe internet la 1 si 2 decembrie.
Sondajul Gallup international a fost realizat in Afganistan, Albania, Australia, Austria, Azerbaidjan, Bahrain, Bosnia-Hertegovina, Brazilia, Bulgaria, Canada, China, Columbia, Croatia, Cehia, Ecuador, Statele Unite, Franta, Germania, Islanda, Irak, Italia, Japonia, Coreea de Sud, Macedonia, Malaysia, Noua Zeelanda, Pakistan, Romania, Rusia, Serbia, Elvetia, Marea Britanie, Venezuela.
Un studiu al companiei de cercetare GFK publicat in luna noiembrie a anului trecut arata ca numarul romanilor care considera ca situatia financiara a familiei lor este mai rea decat cu 12 luni in urma a crescut in mod constant in ultimul an.
Judetele cele mai afectate de somaj in 2009
Citeste si:
Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »
Te-ar putea interesa și: