Finantele vor sa introduca impozitul forfetar "cel tarziu in partea a doua a anului", singura problema cu care se confrunta ministerul in prezent fiind definirea vadului comercial, a spus ministrul de resort, Sebastian Vladescu.
"Eu as vrea (sa introducem impozitul minim, n.r.) anul acesta, cel mai tarziu in partea a doua a anului. Singura problema este sa definim vadul comercial. Daca vom reusi sa o rezolvam, in trei zile aveti legea", a spus Vadescu, citat de NewsIn.

El a adaugat ca lucreaza la noul impozit si cu autoritatile locale.

Astfel, aplicarea impozitului forfetar ar urma sa tina cont de valoarea adaugata adusa unui comerciant de calitatea amplasamentului, factor important, de exemplu, in cazul hotelurilor sau restaurantelor, vizate de noul impozit.

In cadrul sedintei comisiilor reunite de buget-finante de sambata, 9 ianuarie, parlamentarii au aprobat un amendament prezentat de catre deputatul PNL, Daniel Chitoiu, care vizeaza suspendarea impozitului minim, masura ce ar putea avea un impact asupra bugetului de circa un miliard de lei, reprezentand circa 0,2% din produsul intern brut (PIB).

Vladescu a subliniat ca, daca amendamentul va trece si de plenul Parlamentului si masura va intra in vigoare, MFP va trebui sa finalizeze si sa puna in aplicare noul impozit forfetar, pentru a evita riscul pierderilor la veniturile bugetului de stat.

Premierul Emil Boc a explicat recent ca scopul pentru care impozitul minim a fost introdus in 2009 a fost atins - anume "acela de a scoate din pasivitate si de a elimina acele firme care erau folosite doar pentru intermedieri si care practic stateau intr-o stare de inactivitate".

"Din totalul firmelor care s-au inchis in anul 2009, dupa datele MFP, peste 73% erau firme care erau practic inactive si care erau folosite din cand in cand pentru intermedieri sau tranzactii care sa urmareasca realizarea unei anumite forme de frauda fiscala", a precizat el.

Potrivit lui Boc, "scopul curativ" a fost atins, astfel ca in 2010 se impune regandirea impozitului minim "spre un adevarat impozit forfetar, astfel incat sa fie restrans doar la acele domenii sau ramuri de activitate unde evaziunea fiscala nu poate fi altfel combatuta. "Iar aici avem in vedere cel putin in faza aceasta preliminara, de exemplu, restaurantele sau hotelurile", a explicat Boc.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri