Doi romani candideaza pentru postul de director executiv al Agentiei Europene pentru Cooperarea Autoritatilor de Reglementare din domeniul Energiei (ACARE), unul fiind din sectorul public iar altul din privat, a declarat Razvan Nicolescu, reprezentantul Romaniei la ACARE.
"Nu va pot spune numele lor pentru ca as incalca cutumele comunitare. Nu se anunta niciodata candidatii, ci doar numele castigatorului. Va pot spune doar ca unul este din sectorul public si altul din cel privat si ca amandoi sunt foarte cunoscuti si reprezentativi pentru sectorul energetic romanesc. Daca nu vom reusi ca directorul sa fie din Romania, mi-as dori mult ca macar 1-2 din oamenii care vor lucra permanent pentru Agentie sa provina din tara noastra", a afirmat Razvan Nicolescu, citat de NewsIn.

Acesta a spus totodata ca directorul executiv va fi desemnat de catre Consiliul de Administratie pe baza a trei propuneri facute de catre Comisia Europena, care gestioneaza procesul de selectie.

De asemenea, Razvan Nicolescu a afirmat ca ACARE ar putea deveni functionala pana la sfarsitul acestui an, insa exista multe amanunte ce tin de Comisia Europeana.

Printre atributiile Consiliului de Administratie se afla numirea directorului general, adoptarea programului de activitati si exercitarea competentelor bugetare.

Razvan Nicolescu a fost ales in Consiliul de Administratie al ACARE in decembrie 2009 cu un mandat de sase ani. Din august 2008 este responsabil cu activitatea de afaceri publice ale companiei Petrom.

ACARE a fost instituita prin pachetul privind piata interna de energie electrica si gaze naturale, publicat de Comisia Europeana in luna septembrie 2007 si adoptat de Parlamentul European si Consiliul UE la jumatatea anului 2009, aceasta structura constituind un mecanism independent de cooperare intre autoritatile nationale de reglementare in domeniul energiei.

Consiliul de Administratie este alcatuit din 9 membri, dintre care 5 membri sunt numiti de statele membre, durata mandatului fiind de 6 sau 4 ani, cu posibilitatea reinnoirii o singura data. Comisia Europeana si Parlamentului European au dreptul de a desemna, de asemenea, cate doi membri in acest Consiliu de Administratie.


Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri