Ministrul Transporturilor si Infrastructurii, Radu Berceanu, a declarat ca in aceasta iarna s-au cheltuit, pana in prezent, 80 de milioane de euro pentru deszapezire, suma de aproape patru ori mai mare fata de cea alocata in iernile precedente, deoarece sezonul acesta a fost deosebit de greu.
Intrebat cum comenteaza faptul ca Emil Boc s-a declarat nemultumit de modul in care au decurs lucrarile de deszapezire la autostrada A2, Berceanu a raspuns: "Dreptul primului-ministru. Nici mie nu-mi place foarte tare, dar la mijloacele pe care le avem, atat am reusit."

Titularul portofoliului de la Transporturi a precizat ca iarna grea a determinat o crestere ampla a costurilor cu deszapezirea. "Pe deszapezire am dat aproape de patru ori mai mult decat era programat si decat s-a cheltuit in iernile precedente. E o situatie obiectiva la care nu exista o solutie miracol. Probabil ajungem undeva, din noiembrie pana acum, spre vreo 80 de milioane de euro", s-a referit Berceanu la costuri, potrivit NewsIn.

In privinta unor eventuale demiteri, ministrul a spus ca nu s-au inregistrat cazuri in care responsabili din minister si-au incalcat flagrant atributiile.

"Nu neaparat am astfel de cazuri si nu neaparat prin demiteri vom avea mai multi bani si vom fi mai eficienti. Nu am sesizat abateri de tipul asta ca cineva sa stea la caldurica. Posibilitatile noastre in comparatie cu vremea a dus la situatia aceasta care nu este cea mai buna", a declarat, marti, Radu Berceanu.

El a comentat si criticile aduse in presa referitoare la absenta sa in mijlocul lucrarilor de inlaturare a zapezii. "Daca cineva crede ca e foarte important sa-mi pun caciula de iarna, sa ma echipez si sa o iau prin nameti ca sa fie o multumire generalizata, pot sa fac si lucrul asta. Adevaratele probleme pe care trebuie sa le rezolve un ministru sunt probleme de fond. Se intampla si lucruri care nu se vad la televizor", a mai spus Berceanu.

Cu privire la autostrada Transilvania, ministrul transporturilor si infrastructurii a reiterat faptul ca programele finantate cu bani exclusiv de la buget, cum este cel de fata, sunt prioritati de ordinul trei fata de programele realizate cu fonduri nerambursabile. "Din 2010 prioritatile vor fi proiectele cu cofinantare a fondurilor nerambursabile de la Uniunea Europeana. Prioritatea numarul doi va fi cofinantarea proiectelor cu bani de la BEI, BERD si de-abia al treilea nivel proiectele cu bani exclusiv de la buget. Asta se intampla acum pentru ca banii sunt mai putini de la buget. Daca nu reusim sa gasim o formula care sa nu ne creeze probleme referitoare la deficitul bugetar nu o sa fie foarte bine cu autostrada Transilvania", a mentionat Radu Berceanu.

Tot finantarea este problema invocata de Berceanu pentru a justifica scepticismul
legat de derularea unor proiecte comune de infrastructura cu Moldova, proiecte a caror necesitate a fost invocata de noul ambasador roman la Chisinau, Marius Lazurca.

"Am facut deja un proiect micut de infrastructura pentru a da drumul punctului de frontiera de la Radauti-Lipcani unde podul era facut, dar lipseau niste platforme si infrastructura vamala. Unele lucruri de mai mica anvergura le putem face, altele sunt chestiune de bani, nu de lipsa de dorinta de a strange legaturile", a explicat Berceanu.

Ministrul a spus ca este nevoie de construire unui pod, al carui cost este estimat la circa 10 milioane de euro pentru ca, de-a lungul frontierei, exista o zona de 100 de kilometri in care nu exista trecere, insa varianta optima de realizarea ar fi incheierea unui parteneriat public-privat pentru ca resursele bugetare sunt limitate.

"Anul asta nici nu se pune problema, dar nu intrevad realmente posibilitati nici pentru anii viitori pentru ca nu o sa creasca bugetul dintr-odata si vom avea lucuri ramase in urma de rezolvat prin tara", a conchis Berceanu.

Citeste si Cum au ajuns la job pe timp de viscol angajatii fabricilor de zeci de milioane de euro?

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri