In Romania exista in prezent pensii mai mari decat salariul care le-a generat, iar circa 30% din pensionarii de invaliditate au obtinut pensie pe nedrept, a declarat, sambata, la Targoviste, Mihai Seitan, ministrul Muncii, Familiei si Solidaritatii Sociale, potrivit 9AM.
„Sunt deja situatii absurde, In Romania exista pensii mai mari decat salariul care le-a generat. Sunt exemple care sunt foarte clare din punctul asta de vedere si nu este absolut nicio tara in lume care poate sa-si permita acea generozitate sa dea o pensie omului care a lucrat si a iesit la pensie mai mare decat ce i-a dat cand lucra”, a precizat Mihai Seitan (foto).

El a adaugat ca trebuie revizuit tot ce s-a intamplat in ceea ce priveste pensiile de invaliditate. El sustine ca multe sunt acordate pe nedrept, dar acest lucru este greu de probat fiind vorba de afectiuni psihice. Ministrul Muncii sustine ca numarul pensiilor de invaliditate a crescut de la 600.000, in 2001, la 900.000, in 2010, aproximativ 30% fiind acordate pe nedrept.

„Suntem intr-o zona, in Dambovita, unde exista un numar mare de pensii de invaliditate care sunt acordate nedrept, ca sa nu folosesc un alt cuvant, si care folosesc din banii astia de pensii, si asa putini, catre niste persoane care nu ar trebui sa ia astfel de pensii in loc sa se duca la persoane care intr-adevar au nevoie de pensie (…) Iata ca 300.000 au aparut deodata, extraordinar de repede, pe niste boli, multi dintre ei, de natura psihica, foarte greu de verificat, foarte greu de evaluat. Daca faci o analiza, cum s-a intamplat in Dambovita, si o extrapolezi la nivelul intregii tari, circa 25-30% dintre acestia s-ar putea, fara sa avem un element legal, sa fie neindreptatiti sa intre in sistemul acesta”, a mai spus Seitan.

Ministrul Muncii a adaugat ca noul sistem unitar de pensii isi propune sa inlature toate privilegiile.

„Orice persoana care face un venit profesional trebuie sa participe la acest sistem cu contributii. Avem foarte multe situatii in care nu exista participarea tuturor persoanelor la acest sistem. Dorim sa facem un sistem care sa fie sustenabil pe termen scurt, mediu si lung, sa inlaturam toate privilegiile care sunt create acum intre pensiile din Romania”, a mai precizat Seitan.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri