Proiectul de lege privind parteneriatul public-privat ar putea fi adoptat luna aceasta, a afirmat, la Mamaia, ministrul Elena Udrea, spunand ca un astfel de parteneriat este o necesitate pentru Ministerul Dezvoltarii Regionale si Turismului, transmite NewsIn.
„Suntem printre sustinatorii ideii de reintroducere a parteneriatului public-privat. Exista o lege in Parlament si un grup de lucru la nivelul Guvernului, un grup interministerial din care facem parte si in care suntem chiar dintre cei care doresc sa impulsioneze adoptarea acestei legi. Intelegem si nevoia mediului privat, intern si international, de a avea un cadru legal specific, dar, in acelasi timp, este si o necesitate a acestui minister, care este un minister de investitii, care ar trebui sa poata oferi sectorului de constructii sansa de a se revigora. Avem nevoie de parteneriatul public-privat si speram ca in cel mai scurt timp, luna aceasta, sa avem aceasta lege”, a declarat Elena Udrea.

Ministrul a spus ca, pana la adoptarea legii, s-au gasit formule de parteneriat public privat in ceea ce priveste construirea de locuinte, pentru ca Guvernul sa-si duca la indeplinire promisiunea de a construi 100.000 de locuinte pentru tineri in sistem ANL.

Elena Udrea a mai afirmat ca astfel de programe vor fi folosite si pentru reabilitatea si construirea drumurilor judetene si de interes local.

„Este vorba despre un program initiat anul trecut de catre domnul ministru Blaga si aprobat saptamana trecuta de catre Guvern, prin care am decis reabilitarea a 10.000 km de drumuri judetene si de interes local. Si pentru acest program incercam sa aducem finantare privata”, a mai declarat ministrul.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri