Printr-o noua Hotarare de Guvern, opt noi substante cu efect psihoactiv intra pe listele substantelor stupefiante si psihotrope interzise, numarul total ajungand la 27 de substante si noua plante.
"Incepand cu aprilie 2010, dupa intrarea in vigoare a OUG 6/2010 privind interzicerea unor plante si substante cu efect psihoactiv, la camerele de garda ale spitalelor au inceput sa se prezinte persoane tinere care acuzau intoxicatii cu produse din categoria <<droguri usoare>>, altele decat cele identificate si interzise deja", explica oficialii Ministerului Sanatatii (MS) intr-un comunicat de presa.

Anul trecut, 1.300 de persoane au avut nevoie de ingrijiri medicale in urma consumului de substante halucinogene, iar numarul in primele cinci luni a fost de 206. Potrivit MS, substantele si plantele cu pricina aveau efecte similare cu cele ale drogurilor sau chiar mai severe - stari halucinogene, insomnii, euforie sau inhibare, creand dependenta. In supradoze, acestea puteau duce chiar la moartea consumatorului.

"Atunci cand am elaborat noile prevederi legale pentru combaterea traficului ilicit de droguri si regimul juridic al plantelor, substantelor si preparatelor stupefiante, am incercat sa gandim preventiv. [...] Am realizat o legislatie flexibila, care ne permite ca in cel mai scurt timp de la identificarea si expertizarea unor noi plante si substante ca fiind daunatoare sanatatii sa fie interzise rapid prin introducerea lor pe lista", a declarat Attila Cseke (foto), ministrul Sanatatii.

Dupa intrarea in vigoare a OUG 6/2010, au fost verificate 67 de "magazine de vise" unde au fost aplicate amenzi in valoare de 150.500 de lei, activitatea a cinci dintre acestea fiind suspendata. Au fost intocmite peste 30 de dosare penale si s-au confiscat aproximativ 35 de kilograme din noile substante scoase in afara legii.


Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri