Politistii au aplicat, in primele cinci luni ale anului, 8.912 amenzi, in valoare de peste 11,8 milioane de lei, in cazuri de contrabanda cu tigari, in aceeasi perioada fiind intocmite 556 de dosare penale, care vizeaza peste 1.100 de persoane, anunta IGPR.
In dosarele penale sunt cercetate 1.155 de persoane care au introdus si comercializat in Romania tigari, precizeaza Inspectoratul General al Politiei Romane (IGPR), potrivit NewsIn.

IGPR aminteste ca, la inceputul lunii mai, ministrul Administratiei si Internelor, Vasile Blaga, a aprobat "Planul de actiune pentru cunoasterea, prevenirea si combaterea activitatilor ilegale cu produse din tutun ce provin din Ucraina, Republica Moldova sau sunt transportate pe Marea Neagra".

"In acest sens, sub coordonarea Politiei Romane, se actioneaza in sistem integrat cu politisti si politisti de frontiera, beneficiind de suportul de specialitate al ofiterilor D.G.I.P.I., iar in colaborare cu reprezentantii celorlalte agentii de aplicare a legii, respectiv unitati de parchet, SRI si ANAF, se realizeaza un cumul de competente si o coordonare unitara, scopul fiind eliminarea paralelismului si concentrarea resurselor in vederea combaterii eficiente a contrabandei, contrafacerii si comertului ilegal cu produse de tutun", potrivit sursei citate.


In ceea ce priveste contrabanda cu alcool, in perioada ianuarie-mai 2010, politistii de la investigarea fraudelor au cercetat 246 de persoane pentru activitati ilegale cu alcool si produse din alcool. Totodata, autoritatile au recuperat 88% din prejudiciul produs prin aceste fapte si au aplicat sanctiuni contraventionale in valoare de peste 470.000 de lei.

Alaturi de politisti de investigare a fraudelor, la actiuni au participat comisari ai Garzii Financiare, reprezentanti ai Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorilor, ai Inspectiei de Stat pentru Control Tehnic Vitivinicol si lucratorii Autoritatii Nationale a Vamilor, precum si forte si ale politiei de ordine publica, politiei de frontiera si politiei transporturi.

Astfel, potrivit Politiei Romane, in primele cinci luni ale anului 2010 s-au desfasurat 249 de actiuni, fiind inregistrate 113 dosare penale (cu 17% mai multe fata de perioada similara din 2009), in care au fost cercetate 246 de persoane. De altfel, din cele 113 dosare penale, au fost solutionate, pana in prezent, 103, care privesc 150 de infractiuni pentru care sunt suspectate 142 de persoane, reiese din statisticile autoritatilor.

Mai mult, in aceeasi perioada au fost aplicate 355 de sanctiuni contraventionale, totalizand 472.775 de lei, iar valoarea bunurilor confiscate este de 132.826 de lei.


Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri