6 Iulie 2010

Afacerile din comertul cu amanuntul au scazut in mai cu 3,4%



Cifra de afaceri in comertul cu amanuntul s-a micsorat in mai cu 3,4% fata aceeasi luna din 2009t, mai ales ca urmare a scaderii vanzarilor de produse alimentare si marfuri nealimentare, a anuntat Institutul National de Statistica (INS).
Datele exclud vanzarile de autovehicule si motociclete si sunt ajustate in functie de numarul de zile lucratoare si de sezonalitate. In serie bruta, declinul a fost de 1,9%, fata de mai 2009, conform NewsIn.

In aprilie, declinul - in termeni anuali - era de 5,2%, in date ajustate sezonier.

In a cincea luna a acestui an, comparativ cu aceesi luna a anului trecut, vanzarea de produse alimentare, bauturi si tutun a scazut cu 8,9%, iar vanzarea de produse nealimentare cu 3,1%, in vreme ce comertul cu amanuntul al carburantilor pentru autovehicule in magazine specializate a sporit cu 4,3%.

In mai 2010, comparativ cu luna precedenta, volumul cifrei de afaceri pentru comertul cu amanuntul a crescut pe ansamblu cu 1%, datorita avansului inregistrat de toate categoriile.

Astfel, vanzarile de produse nealimentare au crescut cu 3,6%, comertul cu amanuntul al carburantilor pentru autovehicule in magazine specializate a sporit cu 1,8%, iar vanzarile de produse alimentare, bauturi si tutun, cu 0,3%.

Volumul cifrei de afaceri pentru comertul cu amanuntul (cu exceptia comertului cu autovehicule si motociclete), serie bruta, in luna mai 2010, comparativ cu luna precedenta, a crescut pe ansamblu cu 3,4%.

In primele cinci luni din 2010 comparativ cu perioada aceeasi perioada din 2009, volumul cifrei de afaceri pentru comertul cu amanuntul (cu exceptia comertului cu autovehicule si motociclete), in serie ajustata in functie de numarul de zile lucratoare si de sezonalitate, s-a redus cu 6,7%.

Scaderea a fost generata de reducerea vanzarilor de produse alimentare, bauturi si tutun cu 8,3% si a vanzarilor de produse nealimentare cu 7,7%/

In serie bruta, scaderea din primele cinci luni a fost de 5,9%.



Citeste si