Numarul proiectelor depuse pana la sfarsitul lunii iunie a ajuns la 17.951, iar valoarea acestora depaseste 40 miliarde euro, a declarat secretarul de stat in Ministerul Finantelor Publice (MFP), Bogdan Dragoi.
Reprezentantul MFP sustine ca, din totalul proiectelor depuse, au fost aprobate 4.979 de solicitari in valoare de 9,6 miliarde euro, iar numarul contractelor semnate pana in prezent a ajuns la 3.068, scrie NewsIn.

Pe de alta parte, directorul Autoritatii de Management pentru Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (AMPOSDRU), Cristina Zevedei, a atras atentia ca Romania ar putea pierde pana la 500 milioane euro din fonduri europene, ca urmare a faptului ca foarte multe institutii publice au depus proiecte neeligibile.

Ea a atras atentia ca, pe Axa 4, care se refera la Modernizarea Serviciului Public de Ocupare, rata de absorbtie a proiectelor depuse e mai mica de 0,3% si, in acest context, autoritatile vor sa transfere sumele destinate acestui domeniu catre sectorul privat.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri