FMI este foarte ingrijorat in privinta problemei arieratelor sectorului public, care afecteaza si sectorul privat si revenirea economiei, a declarat seful misiunii institutiei financiare in Romania, Jeffrey Franks.
"Suntem foarte ingrijorati in privinta problemei arieratelor si dupa cum stiti exista si o actiune precursoare in acest sens. Am lucrat progresiv. Aceasta este o chestiune pe care vom continua sa o subliniem: a avea arierate in sectorul public nu face rau numai sectorului public, ci si celui privat si revenirii", a spus Franks, la un seminar organizat de BNR cu ocazia aniversarii a 130 de ani de activitate a institutiei, relateaza Mediafax.

Potrivit oficialului FMI, Ministerul Finantelor are o rezerva de lichiditate (cash buffer) suficienta.

"Vom lucra foarte atent pentru a ne asigura ca exista un buffer suficient", a afirmat Franks, intrebat daca rezerva de lichiditate nu s-a diminuat dupa plata unor arierate.

Ministerul Finantelor Publice a anuntat, joi, ca a aprobat deschideri de credite din bugetul Fondului national unic de asigurari de sanatate in valoare de un miliard de lei, din care 616,5 milioane lei vor fi acordate spitalelor si 383,5 milioane lei pentru plata medicamentelor.

"In zilele urmatoare se vor realiza deschideri de credite bugetare de inca 947 milioane lei, pentru plata datoriilor la medicamente, cu si fara contributie personala, la servicii medicale si la dispozitive medicale", anunta MFP.

Plata datoriilor catre sistemul sanitar este necesara pentru eliberarea urmatoarei transe din acordul cu FMI, de 914 milioane euro.

Seful misiunii de evaluare a FMI a declarat la finele ultimei misiuni de evaluare ca board-ul FMI va aproba eliberarea urmatoarei transe, de 914 milioane euro, din acordul stand-by dupa ce autoritatile romane vor indeplini preconditiile stabilite, printre care figureaza si plata arieratelor.

Arieratele statului au ajuns la finele lunii iunie la doua miliarde de lei, aproape dublu fata de tinta stabilita in acordul cu FMI pentru jumatatea anului, de 1,09 miliarde lei, cresterea fata de luna martie fiind de 240 milioane lei.

Consiliul Director al FMI ar trebui sa supuna aprobarii, la finele lunii septembrie, eliberarea celei de-a sasea transe din imprumut.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri