Managerii societatilor comerciale estimeaza pentru perioada septembrie-noiembrie 2010 reducerea numarului de angajati si o crestere moderata a preturilor in majoritatea sectoarelor, activitatea din constructii si comert urmand sa scada, in timp ce activitatea din industrie si servicii va fi stabila.
In cadrul anchetei de conjunctura din luna septembrie 2010, managerii din industria prelucratoare preconizeaza, pentru urmatoarele trei luni, o relativa stabilitate a volumului productiei (sold conjunctural +2%), se arata intr-un comunicat al Institutului National de Statistica (INS), citat de Mediafax.

Numarul salariatilor va scadea moderat, soldul conjunctural fiind de -9% pe total industrie prelucratoare (-13% la intreprinderile mijlocii, cu 50-249 de salariati). Pentru unele dintre activitati se va inregistra o tendinta de reducere mult mai accentuata decat pe total, respectiv in fabricarea altor produse din minerale nemetalice, fabricarea altor mijloace de transport, precum si fabricarea produselor de cocserie si a produselor obtinute din prelucrarea titeiului (solduri conjuncturale -26%, -25% si, respectiv, -23%).

Pentru preturile produselor industriale, se prognozeaza o crestere moderata a acestora in urmatoarele trei luni (sold conjunctural +11%).

Potrivit estimarilor din luna septembrie 2010, in activitatea de constructii se va inregistra, pentru urmatoarele trei luni, o scadere atat a volumului productiei (sold conjunctural -27%), cat si a stocului de contracte si comenzi (sold conjunctural -30%).

Managerii estimeaza si o scadere a numarului de salariati (sold conjunctural -23%), aceasta tendinta fiind data in special de intreprinderile foarte mari, cu 500 salariati si peste. In ceea ce priveste preturile lucrarilor de constructii, se preconizeaza o relativa stabilitate a acestora (sold conjunctural +3%).

In sectorul de comert cu amanuntul managerii au estimat in luna septembrie 2010 o scadere moderata a activitatii economice pentru urmatoarele trei luni (sold conjunctural -10%).

Atat volumul total al vanzarilor de marfuri, cat si volumul comenzilor adresate de catre unitatile comerciale furnizorilor de marfuri vor avea o tendinta de scadere moderata. De asemenea, angajatorii prognozeaza, pentru urmatoarele trei luni, o relativa stabilitate a numarului de salariati din acest sector (sold conjunctural -5%).

In acealsi timp, preturile de vanzare cu amanuntul vor inregistra cresteri in urmatoarea perioada (sold conjunctural +33%).

Cererea de servicii (cifra de afaceri) va cunoaste relativa stabilitate (sold conjunctural -1%), conform estimarilor din luna septembrie 2010. Managerii estimeaza o scadere moderata a numarului de salariati (sold conjunctural -8%), in special in intreprinderile mari, cu 500 de salariati si peste (sold conjunctural -15%). Preturile de vanzare sau de facturare a prestatiilor vor avea o tendinta de crestere moderata (sold conjunctural +9%).



Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri