Basescu: Capii Finantelor au refuzat propunerile lui Remes si Vladescu de a renunta la stimulente

Presedintele Traian Basescu a declarat, la emisiunea "Dupa 20 de ani", transmisa de Pro TV, ca doi ministri de Finante, respectiv Traian Remes si Sebastian Vladescu, au solicitat sa se renunte la sistemul de stimulente, iar capii Finantelor din teritoriu si de la minister au refuzat, informeaza Mediafax.

"Oamenii aceia (functionarii din Ministerul de Finante, n.r.) nu au dreptul sa se revolte, pentru ca au fost doi ministri ai Finantelor, Remes si Vladescu, care s-au intalnit cu capii Finantelor si cu sindicatele si i-au intrebat: «Nu vreti sa trecem pe o grila de salarizare corecta si sa renuntam la sistemul de stimulente, care nu se stie cat va mai merge?». Iar raspunsul sindicatelor din Finante, raspunsul capilor Finantelor din teritoriu si de la minister a fost: «Nu, mentinem sistemul clientelar». De ce? Acest sistem de stimulente ii face dependenti de fiecare director, directoras si sef de serviciu", a spus seful statului.

Salariatii din Ministerul Finantelor Publice au inceput miercuri o greva spontana nemultumiti de faptul ca pe ultimii fluturasi de salariu nu au mai fost trecute si "stimulentele".

Ministrul Finantelor, Gheorghe Ialomitianu, a declarat ca stimulentele vor fi platite doar angajatilor care au muncit suplimentar si au avut rezultate deosebite, nu tuturor salariatilor din minister.


Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Economie »



Citește și
Rata anuală a inflaţiei a urcat la 2,6% în luna iunie
Setari Cookie-uri