ANAF va modifica criteriile de clasificare a companiilor mari si mijlocii, acestea urmand sa fie ierarhizate dupa obligatiile bugetare datorate, cheltuielile de personal si veniturile din exploatare, si nu potrivit cifrei de afaceri, a declarat presedintele ANAF, Sorin Blejnar.
"Schimbam criteriile, iar numarul companiilor care vor intra in aceasta categorie va creste de la 21.000 la circa 27.000, astfel ca acesti contribuabili vor asigura aproximativ 85% din veniturile bugetare, fata de 60-65% in prezent", a spus Blejnar, citat de Mediafax.

Presedintele Fiscului a aratat ca, in urma reorganizarii criteriilor, anumiti contribuabili nu vor mai face parte din categoria celor mari sau mijlocii, dand ca exemplu cazul companiei American European Marketing & Enterprises (AEM&E), care, desi figura cu un profit foarte mare, nu avea niciun angajat.

"Renuntam la cifra de afaceri. Criteriile vor fi volumul obligatiilor bugetare datorate, veniturile din exploatare, cheltuielile cu personalul si volumul activelor imobilizate", a aratat Blejnar.

In prezent, companiile mijlocii sunt acele firme care au o cifra de afaceri cuprinsa intre 6,7 milioane lei si 70 milioane lei, iar companiile mari sunt societatile cu afaceri de peste 70 milioane de lei.

Presa a relatat in august cazul firmei AEM&E, cu sediul in comuna Hoghiz din judetul Brasov, fara angajati, care a raportat pentru 2009 afaceri de 15,47 miliarde lei, la un profit tot de 15,47 miliarde lei. Suma reprezinta 3,14% din PIB realizat in 2009.

Institutul National de Statistica (INS) a precizat atunci ca, in urma investigatiilor, a reiesit ca rezultatele economico-financiare ale firmei American European Marketing & Enterprises nu au fost cuprinse in Produsul Intern Brut nici in 2009 si nici in 2010, urmare a faptului ca firma nu a figurat si nu figureaza in baza de sondaj a operatorilor economici activi utilizata de catre INS la calculul indicatorilor macro-economici.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri