Salariul minim va creste in 2011 cel putin cu rata inflatiei, iar la nivelul administratiilor publice va fi o recuperare semnificativa din diminuarea salariala a acestui an, a declarat astazi Andreea Vass Paul, consilier al premierului Emil Boc.
Intrebata dupa o conferinta avand ca tema achizitiile publice cate persoane vor fi disponibilizate anul viitor, ea nu a oferit o cifra, scrie Mediafax.

"Lucrurile se negociaza", a spus Andreea Vass Paul (foto).

Tinta de inflatie a bancii centrale pentru 2011 este de 3%, plus/minus un punct procentual.

Premierul Emil Boc a declarat, luni, ca salariul minim va creste la un nivel care va fi stabilit in urma discutiilor cu sindicatele, iar prin legea salarizarii unitare va fi recuperata anul viitor o parte din pierderea salariala suferita in 2010, dar strict in raport cu posibilitatile bugetare.

Decizia privind stabilirea nivelului salariului minim va fi luata dupa ce Guvernul va discuta cu partenerii sociali, patronate si sindicate, a declarat luni, intr-o conferinta de presa, seful misiunii FMI in Romania, Jeffrey Franks.

Liderii coalitiei au propus FMI cresterea salariului minim de la 600 la 700 de lei. Expertii FMI au transmis insa Guvernului ca nu poate accepta pentru anul viitor o crestere a salariului minim mai mare de 650 lei, potrivit unor surse participante la discutii.

Anterior, Franks a declarat ca o eventuala majorare a salariului minim trebuie evaluata, intrucat aceasta ar putea avea efecte daunatoare pentru economie.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri