Guvernul nu va mai discuta proiectul legii salarizarii in sedinta de luni, ci intr-o noua reuniune programata pentru miercuri, deoarece nu a fost inca primit avizul Consiliului Economic si Social (CES), a anuntat purtatorul de cuvant al Executivului, Ioana Muntean, citata de Mediafax.
In sedinta de guvern de astazi va fi discutat doar proiectul rectificarii bugetare.

Executivul a anuntat, la finalul sedintei de saptamana trecuta, ca a discutat, in prima lectura, proiectul legii cadru privind salarizarea unitara a personalului din sistemul bugetar si proiectul legii de aplicare a acesteia in anul 2011, urmand ca formele finale ale actelor normative sa fie adoptate luni, 22 noiembrie, dupa consultari cu Fondul Monetar International, iar ulterior sa fie trimise spre Parlament, in procedura de angajare a raspunderii.

Proiectul legii salarizarii, pentru care nu s-a ajuns inca la un acord cu sindicatele, a fost transmis si Consiliului Economic si Social.

Premierul Emil Boc anunta, la inceputul saptamanii trecutea, ca proiectul Legii salarizarii unitare se va afla luni, 22 noiembrie, pe masa Birourilor Permanente ale celor doua Camere ale Parlamentului, pentru stabilirea calendarului de angajare a raspunderii Guvernului.

Surse parlamentare au declarat ca premierul Emil Boc le-a prezentat, in 17 noiembrie, parlamentarilor coalitiei variante privind Legea salarizarii unitare, aratand ca salariul minim pe economie ar urma sa fie de 670 de lei.

Potrivit surselor citate, in varianta prezentata de Boc se arata ca in 2011 vor fi cresteri salariale de pana la 15% la toate salariile, pornind de la nivelul de acum al salariilor.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri