Sindicatele si patronatele au semnat Contractul colectiv de munca la nivel national care prevede un salariu minim de 700 de lei si o crestere a veniturilor pentru muncitorii calificati si pentru maistri, cei cu studii superioare ramanand la acelasi nivel, de 1.200 de lei minimum, potrivit Mediafax.
Presedintele UGIR 1903, Cezar Corici, a declarat, vineri, intr-o conferinta de presa, ca de doi ani nu mai fusese majorat salariul minim, iar prin acest contract colectiv s-a incercat acoperirea inflatiei macar pentru cei cu salarii foarte mici.

Coeficientul pentru muncitorii calificati va fi de 1,1 astfel ca acestia vor avea un salariu de 770 de lei, pana acum avand 720 de lei. Cea mai mare crestere va fi pentru maistri care vor avea un coeficient de 1,3, ceea ce inseamna o crestere de la 780 la 910 lei. Cei cu studii superioare vor ramane la aceeasi valoare de 1.200 de lei salariul minim, scazandu-le coeficientul de la 2 la 1,72.

Actualul contract colectiv de munca este valabil in perioada 2011-2014, dar va fi negociat in fiecare an de sindicate si patronate.

In contract se introduce salariul de baza minim brut pe ora care va fi de 4,118 lei, astfel incat, la un program complet de lucru de 170 de ore pe luna, sa se ajunga la venitul de 700 de lei.

Potrivit patronatelor, Romania nu va mai avea probleme in a primit urmatoarele transe de la FMI prin introducerea salariului orar in contractul colectiv.

Sindicatele si-au exprimat nemultumirea fata de faptul ca Romania va avea si in 2011 doua salarii minime pe economie, unul pentru angajatii din mediul privat, si unul pentru cei din mediul public.

"Guvernul s-a grabit din nou sa stabileasca un salariu minim sub cel negociat de sindicate si patronate, stiind ca partenerii sociali vor semna un contract colectiv de munca care stabileste un salariu minim de 700 de lei", a declarat, vineri, vicepresedintele Cartel Alfa, Romulus Nita.

Potrivit lui Adrian Izvoranu, reprezentantul Aliantei Confederatiilor Patronale din Romania, fondul de salarii va creste cu 12-17%, depinzand foarte mult de ponderea pe care o au salariile in cheltuielile generale ale unei companii. Potrivit lui Izvoranu FMI a agreat valoarea de 700 pentru salariul minim.

Sindicatele si patronatele sustin ca au fost negocieri aprinse pentru incheierea acestui contract colectiv, spunand ca sunt ramuri cum ar fi textilele, mobila, pentru care majorarea salariului minim constituie un efort deosebit, dar ca acest pas trebuia facut, deoarece salariul minim nu a mai fost majorat de doi ani.

Sindicatele si patronatele au convenit ca la 1 martie 2011 sa reactualizeze anexa privind contractul colectiv pe ramura, iar peste sase luni sa faca o adaptare a contractului colectiv de munca la legislatia in vigoare.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri