Investitiile straine directe in primele 11 luni ale anului trecut au totalizat 2,269 miliarde de euro, in scadere cu 25,5% fata de perioada similara din 2009, cand s-a inregistrat un nivel de 3,049 miliarde de euro, a anuntat Banca Nationala a Romaniei (BNR).

Investitiile straine directe au fost realizate in cea mai mare parte din participatii la capital, care au insumat 1,419 miliarde de euro, restul intrarilor, de 850 milioane de euro, reprezentand credite intra-grup, potrivit Mediafax.

In perioada analizata, investitiile straine directe au finantat in proportie de 43,9% deficitul contului curent, situat la 5,173 miliarde euro.

In 2009, investitiile straine directe au scazut la 4,89 miliarde de euro, jumatate din valoarea inregistrata in 2008, acoperind in proportie de 96,9% deficitul de cont curent. In 2008, nerezidentii au realizat investitii straine directe in Romania de 9,49 miliarde de euro.

De asemenea, investitiile straine directe nete au fost in 2009 de 3,5 miliarde de euro, companiile fiind nevoite sa aduca aport la capital de 1,4 miliarde euro pentru acoperirea pierderilor.


Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Economie »



Citește și
Setari Cookie-uri