Inspectiile fiscale la marile companii petroliere pot dura pana la sase luni, a declarat, presedintele ANAF, Sorin Blejnar, mentionand ca a solicitat deja structurilor de control sa verifice daca preturile de transfer sunt stabilite in mod corect, potrivit Mediafax.

"O inspectie fiscala generala la un mare contribuabil poate sa dureze pana la sase luni. Au fost transmise deja avizele de inspectie fiscala, iar verificarile se vor axa asupra modului de calcul a impozitelor catre bugetul general consolidat si asupra dosarului preturilor de transfer", a spus Blejnar.

Anterior, vicepresedintele ANAF, Dragos George Bogdan, a aratat ca pretul carburantilor a crescut in medie anul trecut cu 20%, in timp ce cheltuielile companiilor au ramas relativ constante sau au fost chiar mai mici.

"Noi am constatat ca aceasta crestere de 20% de pret nu s-a datorat poverii fiscale, asa cum s-a acreditat ideea", a spus Bogdan.
El a precizat ca la 1 ianuarie 2010 ponderea taxelor si impozitelor era de 51% in pretul unui litru de carburant si a scazut la 49% pana la finele anului.

Premierul Emil Boc a afirmat saptamana trecuta ca majorarea preturilor la carburanti nu poate fi justificata prin povara fiscala impusa de stat prin taxele percepute companiilor petroliere, confirmand totodata informatiile prezentate anterior de Mediafax pe aceasta tema.

El a cerut ANAF sa initieze inspectia fiscala generala in cazul companiilor petroliere, precum si Consiliului Concurentei sa efectueze verificari suplimentare pentru identificarea eventualelor cazuri de monopol.

Un raport intocmit de ANAF, aflat pe masa premierului si obtinut de Mediafax, releva ca pretul carburantilor la pompa a fost majorat nejustificat pe parcursul anului 2010, fara a fi determinat de evolutia cotatiilor de bursa la titei, cursul valutar si taxele percepute de stat, iar aproape toate companiile au raportat pierderi semnificative, castigurile nefiind reflectate corespunzator.


Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Economie »



Citește și
Setari Cookie-uri