Cei 49 de tineri care si-au aplicat planul de business in prima zi de depunere adosarelor (22 februarie) au solicitat finantari de circa 1,95 milioane de lei (0,46 mil. euro), arata datele oferite de Agentia pentru Implementarea Proiectelor si Programelor pentru Intreprinderi Mici si Mijlocii (AIPPIMM).
Punctajul maxim (100) a fost obtinut de doua afaceri: Eurojon Eco din judetul Galati care va oferi servicii de recuperare a materialelor reciclabile si Patgold din judetul Bihor care va construi o patiserie in mediul rural.

Proiectele care au primit cele mai mari punctaje in prima zi de depundere a dosarelor:



Intreprinzatorii in varsta de pana la 35 de ani pot depune din 22 februarie planurile de afaceri in cadrul Programului de sprijinire a debutantilor in afaceri, prin care pot beneficia de finantare de pana la 10.000 de euro si pentru care este alocat in acest an un buget de 21 milioane de lei (aproape 5 milioane de euro).

Intre 11 februarie (ziua din care firmele se pot inregistra la Registrul Comertului in cadrul acestui program) si 22 februarie au fost inregistrate 657 microintreprinderi in cadrul acestui program, din care 518 sunt rezervari de nume, 48 sunt pe flux si 91 sunt deja inmatriculate.

Cele mai multe din cele 91 de societati inmatriculate pana pe 22 februarie din domeniul intretinerii si reparatiilor auto (13), urmate de cele cu domeniu de activitate fabricarea painii, prajiturilor si produselor proaspete de patiserie (6) si de restaurante (5).

Planul de afaceri trebuie sa cuprinda investitii in active corporale si/sau necorporale, pe o perioada determinata, in scopul realizarii unor obiective clare, concrete si reale, se arata in Ghidul Solicitantului aferent Programului pentru stimularea infiintarii si dezvoltarii microintreprinderilor de catre tinerii intreprinzatori.

Depunerea dosarelor este continua si se face online pe site-ul ANIPIMM.

Vor fi finantate achizitia de terenuri pentru constructii si/sau amenajari efectuate in cadrul proiectului, construirea sau achizitia de spatii destinate realizarii activitatii pentru care s-a solicitat finantare, de mobilier, echipamente tehnologice, masini, utilaje si instalatii de lucru, aparate si instalatii de masura, control si reglare, tehnica de calcul, de mijloace de transport, cu exceptia achizitiei de vehicule de transport rutier de marfuri, solicitate de intreprinderile care efectueaza transport rutier de marfuri in numele tertilor.

La inceputul lunii februarie, Guvernul a aprobat prin ordonanta de urgenta programul de sprijinire a tinerilor intreprinzatori prin care tinerii in varsta de pana la 35 de ani vor primi finantare nerambursabila de maximum 10.000 de euro pentru infiintarea de microintreprinderi, dar in schimb trebuie sa angajeze minimum doua persoane si sa reinvesteasca anual 50% din profit.



Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri