Pe lângă crizele sanitară și economică, noul virus a afectat și aria învățământului. Mediul online a devenit o soluție viabilă, însă pentru o perioadă scurtă de timp. Ceea ce zdruncină așa zisa liniște a momentului în acest domeniu este posibilitatea înghețării anului școlar. wall-street.ro a aflat care este părerea unora dintre profesori în legătură cu această dilemă.

Contactată de wall-street.ro, o profesoară de Limba și literatura română, a descris două posibile scenarii pentru acest an școlar. Pe de o parte, este vorba despre înghețarea anului școlar și repetarea acestuia.

”Repetarea anului nu ar fi o decizie care m-ar surprinde. Ceea ce se întâmplă este de necontrolat, nu putem estima o finalitate. Și nici nu putem sacrifica vara copiilor pentru continuarea orelor de curs. Dar aici apar deja voci care spun că este distrus un an din viață”, a declarat, pentru wall-street.ro, sursa citată.

Pe de altă parte, discutăm despre o soluție de compromis, o cale de mijloc în această situație.

”Cea de-a doua variantă pe care o văd este întoarcerea la școală, iar examinarea finală să aibă loc după o lună de activitate. În decursul acestei luni nu se va preda, ci se va evalua ceea ce s-a predat sau exersat pe durata izolării la domiciliu. Practic, se va scoate conținutul din această perioadă în care, într-o formă sau alta, am stagnat”, a adăugat profesoara.

Predarea, urmată de actualizarea noțiunilor și, nu în ultimul rând, evaluarea acestora impune prea mult efort într-un timp mult prea scurt.

”Nu trebuie să grăbim lucrurile. Riscăm să facem o evaluare superficială în acest fel și nu va ajuta pe nimeni. În plus, nu poți face o evaluare clasică pentru ceva ce a efectuat într-un mod inedit. Nu este corect față de elevi”, a mai spus cadrul didactic.

Analizând într-un mod optimist lucrurile, conținutul pierdut în această perioadă poate fi recuperat la începutul anului școlar următor.

”Dacă avem parte de o organizare bună, materia corespunzătoare acestui interval în care am studiat online poate fi integrată la începutul anului următor. Bineînțeles, structura examenelor din vară va trebui modificată. Practic, se va scoate conținutul despre care menționam și mai sus”, ne-a transmis sursa citată.

În ceea ce privește programul facultăților și admiterea în cadrul universitar, regulile sunt diferite, iar bunul mers al lucrurilor nu ar trebui să fie modificat foarte mult de existența noului virus.

”Admiterea la facultatea este aceeași, indiferent de situație. Cine se pregătește de admitere, o face încă de la începutul clasei a XII-a. Prin urmare, dacă vrei să devii medic și nu reușești să intri anul acesta, mai încerci încă o dată”, a concluzionat cadrul didactic contactat de wall-street.ro.

Sursa foto: Unsplash

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Educație »


Setari Cookie-uri