Zilele trecute, președintele Klaus Iohannis a anunțat că unitățile de învățământ nu vor mai fi deschise în acest școlar pentru a preveni răspândirea coronavirus pe teritoriul României. Dacă pentru învățământul de stat autoritățile au venit cu câteva soluții și un plan cât de cât coerent, în ceea ce privește unitățile private de învățământ există multă incertitudine și pericolul de a intra în faliment. Și nu vorbim despre un domeniu nesemnificativ: în sistemul privat de învățământ preuniversitar sunt circa 150.000 de elevi și peste 15.000 de salariați.

Dan Prediger este un antreprenor din domeniul educației private, care, momentan, deține două grădinițe private - una în zona Domenii și alta în Băneasa -, unde sunt înscriși peste 200 de copii și lucrează aproape 70 de angajați.

„Din păcate, trăim într-o țară în care nu-ți poți face niciun plan. În fiecare zi primim câte o știre care, culmea, o contrazice sau o anulează pe cea comunicată cu o zi înainte. Cred că avem nevoie de autorități care să aibă curajul de a-și asuma niște decizii, decizii pe care mai devreme sau mai târziu oricum vor trebui să le ia”, a declarat Dan Prediger, într-un interviu acordat wall-street.ro.

Vezi și: România are educație de secol 19-20 în secolul 21

Acesta nu înțelege logica unor decizii luate de autorități, de exemplu, cum au fost închise școlile când erau 59 de cazuri de coronavirus în toată țara și cum se gândesc să le deschidă în septembrie când, în cel mai fericit caz, vom avea 1.000 de cazuri.

„Care este logica să deschizi atunci școlile în condițiile în care ne apropiem de sezonul rece și riscurile vor crește? Pe aceeași logică și teamă de asumare ar trebui să nu mai deschidem școlile până în mai 2021”, mai spune reprezentantul Karin's Kids Academy.

Angajați plătiți 100% în perioada martie-aprilie

Pentru a-și păstra echipa și a putea oferi copiilor înscriși cât mai multe activități posibile de la distanță, Dan a decis ca în perioada martie - aprilie să plătească integral salariile celor aproape 70 de angajați.

„Într-adevăr, părinții au plătit deja taxa până la finalul anului școlar, așa că și noi am dat mai departe salariile întregi către angajați. În toată această perioadă, am făcut tot felul de activități. De exemplu, educatoarele au înregistrat filmulețe scurte de 3-5 minute cu diferite activități din toate domeniile curriculare prin care explicau atât părinților, cât și copiilor ce au de făcut. De asemenea, profesorii de dans, pictură și muzică au ținut ore online cu grupuri de copii, iar copiilor de la grupele mari le-au fost trimise acasă, o dată la două săptămâni, kit-uri cu activități și materiale pentru două săptămâni”, a explicat Prediger.

Transformarea grădiniței în „forest school”

Pentru că nu se știe cu certitudine când se vor redeschide unitățile de învățământ și pentru a încerca să supraviețuiască în lunile ce vor urma, Dan Prediger a început reamenajarea curții grădiniței (10.000 mp), pentru a transfera toate activitățile în aer liber, pe timpul verii.

„Intenționăm că până în septembrie să schimbăm profilul grădiniței și să devenim forest school. Avem o curte imensă și o pădure lângă noi de câteva zeci de hectare unde ne putem desfășura activitatea fără a fi nevoiți să intrăm în spații închise. Au fost create mai multe zone acoperite ca să putem lucra afară și în zilele ploioase, pentru a reduce, astfel, la minimum riscul de îmbolnăviri”, explică antreprenorul, care ar dori să reînceapă activitatea la 1 iunie.

Avem 30 de educatori care ar putea să formeze 30 de grupuri de câte 5 copii, ceea ce înseamnă că am putea avea în fiecare zi 150 de copii.

Tot pentru a evita orice spațiu închis, programul va fi până la ora 13:00 pentru copiii care au nevoie de somnul de după amiază și până la ora 16:30 pentru cei care nu mai dorm după amiază.

„Vrem să depunem un memorandum prin care să explicăm măsurile pe care le-am luat, procedurile pe care le avem și modul de desfășurare a activității. Practic, suntem un parc în care copiii fac diferite activități, sub supravegherea unor cadre didactice. Părinții oricum trebuie să găsească o soluție pentru că se întorc la serviciu. Soluția la care se va ajunge este ca 7-8 copii să se unească într-un grup sub supravegherea unei bone. Acel grup de copii va sta într-un spațiu închis câteva ore. La noi vor sta doar în aer liber”, susține Dan Prediger.

Majoritatea grădinițelor private, în pericol de faliment

Grădinița Karin's Kids din Băneasa este însă un caz izolat, majoritatea unităților de învățământ neavând spațiul necesar pentru a trece toate activitățile în aer liber, cu respectarea distanțării sociale.

Dacă nu ne putem reprofila, iar statul nu hotărește să ofere vreun ajutor, fie el și șomaj tehnic, atunci riscurile de a intra în faliment sunt extrem de mari. Risc pe care îl au toate grădinițele.

Este și cazul grădiniței lui Prediger din Domenii, unde, dacă părinții nu vor mai fi de acord să achite o parte din taxă, iar statul nu va veni cu ajutor, atunci falimentul este, din păcate, singura variantă.

„Asta înseamnă că vom avea 15 șomeri și 53 de copii care vor trebui să-și găsească loc într-o altă unitate de învățământ. Mă îndoiesc că, fără un ajutor de stat, vor mai exista în toamnă grădinițe private", crede antreprenorul.

Se vor deschide, pe repede înainte, tot felul de centre educaționale și uite așa încurajăm scăderea calității actului educațional și amatorismul în educație.

O posibilă naționalizare modernă a business-urilor?

„Cine ar fi crezut că după 70 de ani vom mai trăi vremurile naționalizării business-urilor? Acum 70 de ani naționalizarea s-a făcut cu mitraliera, astăzi naționalizarea se face prin împiedicarea comerciantului de a genera venituri”, mai atrage atenția Prediger, care nu înțelege cum acest guvern își închipuie că mediul de afaceri își poate acoperi cheltuielile cu zero venituri.

Dacă sunt zero venituri pentru că ești un comerciant slab, atunci este normal să îți pierzi afaceea. Dar când statul nu te lasă să generezi venituri, vorbim despre o naționalizare modernă.

Dan Prediger, Florentin Oprea și Andreea Dumitru au deschis, în septembrie 2017, Karin’s Kids Academy Băneasa, după o investiție de 4,8 milioane de euro. Grădinița este situată în pădurea Băneasa și se întinde pe o suprafață de 10.000 mp. La Karin’s Kids Academy sunt înscriși, în acest moment, peste 150 de copii, lista de așteptare fiind de circa 120 de copii.

Citește și: Antreprenor din educație: izolarea poate avea efecte negative asupra unora dintre copii. Cum pot fi ei ajutați

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Roxana Grosu
Roxana a absolvit Facultatea de Litere , fiind și traducător autorizat de engleză și franceză. Are o experiență de peste 15 ani în presă și comunicare, este grammar nazi și pasionată de istoria artei. Ca jurnalist, a lucrat pentru publicații precum Businessmen's, Bucharest Business Week , România Liberă - unde a fost editor coordonator - și Wall-Street.ro . De-a lungul carierei jurnalistice, Roxana a scris pe domenii precum diplomație , turism , aviație , retail ,...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Educație »


Setari Cookie-uri