Niciun caz de elev care să aibă temperatura peste 37,3 grade Celsius nu a fost raportat miercuri în Bucureşti la proba de Matematică din cadrul Evaluării Naţionale, a declarat Inspectorul general adjunct al Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti, Maria Manea.

La nivel național, un singur elev a fost identificat cu temperatură peste maximul admis, la intrarea în examenul de Limba și literatura română, scrie Agerpres.

Absolvenţii de clasa a VIII-a au început luni Evaluarea Naţională, examenele fiind susţinute în acest an, pentru prima oară, în condiţii speciale, ţinând cont de măsurile impuse de pandemia de coronavirus.

Conform calendarului, miercuri se desfăşoară proba la Matematică. Elevii din partea minorităţilor naţionale vor susţine joi proba la limba maternă.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Educație »


Setari Cookie-uri