Aproximativ 172.500 de absolvenți ai clasei a VIII-a au susținut proba de Matematică la Evaluarea Națională. Trei elevi au avut temperatura peste maximul admis. Aceștia vor susține examenul în etapa specială din data de 30 iunie.

Prezența la această probă a fost de 93.1% (6.9% - absenți).

Patru elevi au fost scoși din examen

Pentru tentativă de fraudă au fost eliminați 4 (patru) candidați, lucrările acestora fiind notate cu 1 (unu). Astăzi, conform centralizării, 167 de candidați se aflau în izolare și 20 de candidați erau spitalizați/se aflau în carantină.

În cazul unei candidate din județul Hunedoara, care acuza senzații de disconfort abdominal, a fost necesară intervenția echipei SMURD, care a transportat-o spital, unde a fost internată pentru investigații. Eleva va putea susține proba la Matematică în etapa specială.

Subiectul și baremul de corectare pentru proba de astăzi au fost publicate de Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație, la ora 15.00.

Joi, 18 iunie, peste 10.000 de elevi vor susține proba scrisă la Limba și literatura maternă.

Citește și PREMIERĂ: Numele și prenumele candidaților la examenele naționale vor fi publicate în format anonimizat

Primele rezultate vor fi afișate luni, 22 iunie, până la ora 14:00, cu rezultatele elevilor în format anonimizat în ceea ce privește numele și a prenumele.

Contestațiile pot fi depuse atât în format fizic, cât și electronic, în zilele de 22 iunie (în intervalul orar 16:00 - 19:00) și 23 iunie (între orele 8:00 - 12:00). În acest caz, candidații completează, semnează și depun/transmit electronic și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora.

Rezultatele finale vor fi anunțate sâmbătă, 27 iunie.

Citește și Un singur elev din toată țara a venit cu temperatură la Evaluarea Națională

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Educație »


Setari Cookie-uri