Cu patru zile înainte de alegerile locale, autoritățile schimbă scenariul de funcționare pentru școlile din București care vor funcționa ca secții de votare, se arată într-un comunicat de presă de la Ministerul Educației și Cercetării.

Activitatea didactică ce presupune prezența fizică a elevilor și a profesorilor din unitățile de învățământ preuniversitar în care sunt organizate secții de votare se suspendă în perioada 25 - 29 septembrie. Aceasta se va desfășura exclusiv în sistem online.

Decizia a fost aprobată de ministrul educației și cercetării, Monica Anisie, printr-un ordin transmis spre publicare în Monitorul Oficial, în urma Hotărârii Comitetului Național pentru Situații de Urgență (CNSU) nr. 46/2020.

„În această perioadă, orele de la aceste școli se vor realiza conform metodologiei privind desfăşurarea activităţilor didactice prin intermediul tehnologiei şi al internetului, precum și pentru prelucrarea datelor cu caracter personal, aprobată prin ordinul de ministru nr. 5.545/2020.

Procesul instructiv-educativ „față în față” va fi reluat în data de 30.09.2020, conform scenariilor aprobate de către comitetele județe/al municipiului București pentru situații de urgență, cu respectarea tuturor condițiilor de siguranță și igienă sanitară”, transmit reprezentanții ministerului.

Sursa foto: Agerpres Foto

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Educație »


Setari Cookie-uri