Deși pandemia de COVID-19 a dat peste cap multe din planurile tinerilor din acest an, decizia de a pleca să studieze într-o țară străină rămâne de neclintit. Alegerea nu este, însă, una ușoară: dorul de casă este mare, posibilitatea de adaptare rămâne una incertă, iar cheltuielile de trai pot fi reduse drastic odată ajuns într-o țară nouă.

Cu toate acestea, anual, aproximativ 8.000 de absolvenți de liceu și de licență din România aleg calea străinătății, ceea ce face ca țara noastră să ocupe locul cinci în clasamentul statelor membre UE, cu cei mai mulți studenți internaționali, arată UNESCO.

De ce aleg tinerii să plece în străinătate

Avantajele studiului peste hotare sunt numeroase, atât pentru studenții români, cât și pentru cei din orice colțuri ale lumii. Studiul într-o limbă străină, multiculturalitatea, programele universitare adaptate cerințelor pieței muncii, cursurile centrate pe nevoile studenților, profesorii care ghidează studenții pe tot parcursul studiilor, oportunitățile crescute de angajare sunt principalele motive pentru care absolvenții de liceu aleg să se mute într-o țară străină.

Vorbim de o diversitate de programe la care tinerii au acces atunci când aleg să studieze în străinătate, cu o multitudine de facilități. Spre exemplu, pentru programele de STEM (n.red. Știință/Tehnologie/ Inginerie/ Matematică), studenții au nevoie de multe facilități, de care beneficiază dacă aleg o universitate de peste hotare.

- Ana Maria Papp (foto), Business Development Manager IntegralEdu -

Olanda devine o destinație „hot” pentru tinerii români. Ce taxe de școlarizare vei plăti

Una dintre cele mai importante schimbări în opțiunile celor care vor să studieze în străinătate este mutarea interesului educațional dinspre Marea Britanie spre zona Uniunii Europene, în special către Olanda, Germania și Franța.

Citește și: Mai este Marea Britanie o destinație populară de studiu în contextul Brexitului?

„Olanda a redus la jumătate taxa pentru primul an, aceasta ajungând la aproximativ 1.100 euro. Iar pentru a se finanța din anul 2, studenții au posibilitatea accesării unor burse, credite sau să își ia un job. Și asta în condițiile în care statul olandez susține studenții printr-o bursă de 400 de euro acordată celor care au un loc de muncă part-time în timpul facultății, dar și în funcție de venitul familiei realizat cu doi ani înainte de depunerea cererii.

Deci cei care vor să iasă să își continue studiile în alte țări, au în continuare multe posibilități și situații ofertante din partea mediului academic internațional”, explică Ana Maria Papp, în contextul anunțării unei noi ediții a Târgului Educational International World Education Fair care va avea loc în perioada 25-28 septembrie, în București, Iași și Timișoara.

Învățământul universitar olandez are două particularități majore pentru tinerii care doresc să aplice: programe de studiu foarte bune în științe aplicate și programe pe zona de cercetare, recunoscute la nivel global.

„Datele Nuffic Statistic arată că în 2019 la universitățile olandeze au fost înscriși 3658 de români, din care 1527 la științe aplicate și 2131 la universități cu profil teoretic și de cercetare. Observăm față de anii trecuți, că din ce în ce mai mulți tineri români aleg să meargă către această zona de cercetare, spre domeniul denumit generic STEM (science, technology, engineering, mathematics)”, mai spune specialistul de la IntegralEdu.

Marea Britanie, încă dorită după Brexit?

Marea Britanie se remarcă prin excelența mai multor universități de prestigiu, interesul românilor pentru această destinație de studiu rămâne în continuare crescut, chiar și în ciuda Brexitului. Ne referim aici la University of Cambridge, care ocupă locul al treilea în Top Academic Ranking of World Universities (ARWU) și la University of Oxford, care ocupă poziția cu numărul nouă în clasamentul celor mai bune instituții de învățământ preuniversitar din întreaga lume. Urmează apoi University College London (locul 16), Imperial College London (locul 25), apoi University of Manchester (locul 36), iar lista nu se oprește aici.

Cele mai accesibile destinații de studiu din Europa

În topul celor mai accesibile țări de studiu din Europa, sunt țările Scandinave Danemarca, Finlanda şi Suedia, care asigură alternativa studiilor universitare gratuite. Urmează apoi Franța și Germania, unde taxa de şcolarizare este mai mult o taxă administrativă în valoare de 150–300 euro/semestru, în timp ce în Belgia şi Olanda, costul studiilor variază între 1.000 si 2.500 euro/an, potrivit reprezentanților FINS, un program de finanțare dedicat studenților care oferă credite de studii pentru licență și masterat, în România și Europa.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Raluca Juncu
Raluca este unul din reprezentanții entuziaști și curioși ai generației Millennials. A studiat Jurnalism la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării la Universitatea din București și a urmat un master în Comunicare și Resurse Umane, în cadrul aceleiași instituții. Timp de doi ani a fost redactor la revista Forbes România și colaborator în cadrul mai multor proiecte editoriale precum Top 500 companii , Top 30 cele mai influente femei, precum și...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Educație »


Setari Cookie-uri