Ministerul Educației și Cercetării a publicat miercuri o reactualizare a scenariilor de funcționare a unităților de învățământ preuniversitar. La ultima actualizare, cea de pe 24 septembrie, numărul școlilor care funcționau după scenariul roșu era de 313, în timp de miercuri, numărul acestora a ajuns la 581.

Situația privind scenariile de funcționare este următoarea:

  • 12.540 de unități de învățământ în Scenariul 1 (Scenariul verde): participarea zilnică (față în față) a tuturor preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție sanitară.
  • 4.535 de unități de învățământ în Scenariul 2 (Scenariul galben). Acesta presupune participarea zilnică (față în față) a tuturor preșcolarilor și elevilor din învățământul primar, a elevilor din clasele a VIII-a și a XII-a, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție, respectiv revenirea parțială (prin rotație de una-două săptămâni) a elevilor din celelalte clase de gimnaziu și liceu, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție.
  • 581 de unități de învățământ în Scenariul 3 (Scenariul roșu) implică participarea tuturor preșcolarilor și elevilor la activități/lecții online. Menționăm că dintre cele 581 de unități aflate în această situație, numai 139 de unități de învățământ figurează în acest scenariu din cauza cazurilor de COVID-19 înregistrate. Diferența de 442 de unități de învățământ rezultă ca urmare a ratei de incidență a cazurilor din localitatea în care funcționează și/sau a infrastructurii școlare/școli în care se execută diverse lucrări de reabilitare.

Cum se stabilesc scenariile de funcționare pentru școli

Potrivit ordinului comun al ministrului educației și cercetării și al ministrului sănătății nr. 5.487/1.494/01.09.2020, criteriul epidemiologic în baza căruia unitățile/instituțiile de învățământ stabilesc unul dintre cele trei scenarii de funcționare este rata incidenței cumulate, respectiv: numărul total de cazuri noi din ultimele 14 zile raportat la 1.000 de locuitori.

Hotărârile privind scenariul de funcționare pe parcursul anului școlar se actualizează săptămânal sau ori de câte ori este nevoie, se mai arată în comunicatul de presă de la Ministerul Educației și Cercetării.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Educație »


Setari Cookie-uri