Pandemia de COVID-19 a făcut ca 2020 să fie un an complet atipic pentru toate sectoarele de activitate. Angajații lucrează deja de acasă, în timp ce profesorii și trainerii (cei mai mulți din ei) predau tot în sistem online. Același lucru s-a întâmplat și cu activitatea organizațiilor care îi îndrumă pe elevi și studenți să-și antreneze potențialul.

Instrumente pentru dezvoltarea în carieră

Dacă până în luna martie 2020, atelierele, taberele și caravanele educaționale, atât pentru elevi, studenți, cât și pentru profesorii din pre-universitar demarate de Școala de Valori se desfășurau aproape exclusiv față în față (în săli de clasă, la școală sau la facultate), reconfigurarea traseului către online a fost inevitabilă.

Pentru ca situația sanitară sensibilă care s-a instalat deja de luni bune în România să nu își lase o amprentă brutală asupra dezvoltării personale și profesionale a tinerilor din România, organizația a adaptat sesiunile de învățare și de training pentru tineri în online.

Educația pentru tinerii de azi înseamnă conexiune socială, colaborare, acces facil și lucrul cu aplicațiile din lumea reală. În lumea lor, actul educațional ar trebui să se bazeze mai mult pe tehnologia interactivă din social media și pe spații flexibile de învățare. Astfel, în atelierele noastre, încercăm să le creăm un mediu cât mai apropiat de stilul lor de viață social, și adaptăm conținuturile educaționale pe care le livrăm, în concordanță cu realitatea secolului XXI.

- Silvia Bogdan (foto), președinte Școala de Valori -

Tânărul de azi, angajatul de mâine

Școala de Valori a dezvoltat „Laboratorul de Cariere”, un program care oferă adolescenților cu vârste curprinse între 16 și 20 de ani răspunsuri la cum stă treaba cu viața de student, care sunt abilitățile și competențele de care au nevoie pentru a fi candidați râvniți în câmpul muncii, precum și sfaturi cu privire la cele mai importante alegeri care vizează viitoarea lor carieră. Tinerii intră în contact cu specialiști în educație, dar și cu reprezentanți ai mediului de business pentru ca pătrunderea lor în piața muncii să fie mai ușoară pentru ei.

Tabăra online din Laboratorul de Cariere oferă interacțiune cu mentori și expunere la mediul business, prin vizite virtuale în companii, pentru a crește responsabilitatea personală și pentru a învăța cum să preia controlul asupra propriei vieți”, a mai precizat Silvia Bogdan, pentru wall-street.ro.

Citește și: Cum se comportă generația Z în câmpul muncii? Ei sunt nativii digitali de care avem nevoie în pandemie

Gândirea computațională: ce este și de ce e importantă

Dat fiind faptul că Școala de Valori organizează aceste cursuri la distanță, trebuie privită și partea plină a paharului. Președintele organizației spune că această perioadă este ideală pentru dezvoltarea competențelor digitale care sunt esențiale pentru viitor și care susțin creșterea personală prin intermediul tehnologiilor actuale. Astfel, tinerii își exersează gândirea computațională. Dar ce reprezintă această metodă de gândire?

Într-un studiu realizat de Serviciul de cercetare parlamentară europeană (EPRS), Jeannette M. Wing, vicepreședinte la Microsoft Research definește gândirea computațională ca fiind gândirea umană care implică rezolvarea problemelor, proiectarea sistemelor și înțelegerea comportamentului uman, bazându-se pe conceptele fundamentale ale informaticii.

Concret, gândirea computațională ne permite să luăm o problemă complexă, să înțelegem care este problema și să dezvoltăm posibile soluții. Putem apoi să prezentăm aceste soluții într-un mod pe care un computer, un om sau ambii, îl pot înțelege, scrie BBC. Gândirea computațională implică logică, evaluare, automatizare și generalizare.

La Școala de Valori, „tinerii își exersează gândirea computațională, capacitatea de comunicare la distanță prin intermediul tehnologiei, precum și gândirea deductivă pentru a învăța cum să rezolve probleme și să găsească soluții creative, chiar și pe timp de pandemie, învățând să aplice toate aceste noțiuni pentru întreaga lor viață”, spune Silvia Bogdan.

Ce aptitudini trebuie exersate în adolescență pentru a devenit un viitorul angajat cât mai adaptat la cerințele pieței

Auto-descoperirea, construirea puterii interioare, dozarea energiei pozitive în direcția reușitei și nu în ultimul rând, conturarea trăsăturilor de leadership la nivel personal sunt mecanismele care trebuie exersate cât mai mult de liceenii de azi pentru ca mai târziu să ajungă să-și îndeplinească mai ușor obiectivele de carieră.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Raluca Juncu
Raluca este unul din reprezentanții entuziaști și curioși ai generației Millennials. A studiat Jurnalism la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării la Universitatea din București și a urmat un master în Comunicare și Resurse Umane, în cadrul aceleiași instituții. Timp de doi ani a fost redactor la revista Forbes România și colaborator în cadrul mai multor proiecte editoriale precum Top 500 companii , Top 30 cele mai influente femei, precum și...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Educație »


Setari Cookie-uri