Organizația non-guvernamentală Școala de Valori, în parteneriat cu compania americană Raytheon Missiles and Defense, o divizie a Raytheon Technologies, lansează programul “CreȘTEM Viitor” – un proiect de pregătire gratuită pentru examenul de Bacalaureat din 2021, dedicat liceenilor din medii defavorizate din România.

Aproximativ 45 de elevi de clasa a XII-a ce provin din medii defavorizate vor beneficia de pregătire suplimentară care să-i ajute să promoveze probele examenului de BAC la materiile STEM (știință, informatică, matematică, fizică, chimie).

Program dedicat tinerilor pasionați de știință și tehnologie

Proiectul oferă pregătire gratuită și cursuri de dezvoltare pentru elevii înscriși în program. Totodată, pe lângă pregătirea pentru examene, tinerii selectați în cadrul programului Creștem Viitor vor fi ajutați și în procesul de studii pentru admiterea la facultățile cu profil științific sau tehnologic.

Proiectul se adresează liceenilor pasionați de știință și tehnologie care vor să-și lase amprenta asupra viitorului prin intermediul unei cariere în astfel de domenii, dar care nu dispun de ajutor financiar și sprijin din partea familiei (provin din medii defavorizate, monoparentale sau fără părinți etc.), care să le permită să se pregătească în această direcție.

Anul acesta, examenul de BAC a avut cea mai mică rată de promovare din ultimii șase ani, 6 din 10 elevi de liceu au reușit să ia o notă de trecere, conform statisticilor Ministerului Educației și Cercetării. Unii liceeni au nevoie de ajutor suplimentar și pregătire temeinică pentru a-și dezvolta pasiunea pentru știință și tehnologie și, astfel, să fie cu un pas mai aproape de meseriile viitorului.

- Silvia Bogdan, Președintele Școlii de Valori-

Ce oferă concret programul

1. Pregătire specializată pentru materiile STEM din programa examenului de Bacalaureat, alături de profesori experimentați;
2. Ateliere de dezvoltare personală și educație bazată pe valori, cu traineri dedicați din cadrul Școlii de Valori;
3. “Biblioteci Vii”- ateliere de discuții cu profesioniști în domeniile STEM, printre care și experții companiei Raytheon Missiles and Defense, care le vor împărtăși tinerilor din experiența lor de carieră și de viață.

Pentru noi, cei de la Raytheon, educația STEM este foarte importantă pentru modul în care tinerii sunt pregătiți pentru piața muncii. Prin crearea unei legături strânse între liceeni și profesioniștii STEM sperăm să contribuim la succesul academic al acestor tineri și astfel să îi susținem în clădirea unei cariere în domeniul tehnologiei.

- Mike Ellison, Director pentru Europa de Est la Raytheon Missiles & Defense-

Proiectul “CreȘTEM Viitor” se va desfășura în perioada ianuarie – iulie 2021. La selecția elevilor care vor face parte din program pot participa tinerii fără posibilități materiale și educaționale care își doresc să învețe și au rezultate bune (medii de minimum 7 la materiile STEM). După selectarea cursanților, ei vor fi împărțiți în grupe de maximum 5 persoane, astfel încât profesorii să le poată urmări dezvoltarea fiecăruia și să le ofere consilierea necesară. Fiecare elev va avea un mentor, dar și acces la o pagină electronică unde își va putea vizualiza și încărca temele, susține testele și accesa oricând materialele de studiu.

Sursa foto: Agerpres

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Educație »


Setari Cookie-uri