Dacă în România, decizia de redeschidere a școlilor a fost stabilită pe data de 8 februarie, în state precum Franța sau Italia, elevii și-au revăzut încă de acum câteva zile colegii și profesorii, față în față. Alte state ca Marea Britanie sau Germania, sunt mai precaute în ceea ce privește redeschiderea școlilor în format fizic, în special din cauza amenințării noi tulpini a coronavirusului.

Italia

Italia, prima cea mai lovită țară de izbucnirea pandemiei, în martie 2020, a permis aproape tuturor elevilor din școala primară și gimnazială să se reîntoarcă în bănci, începând cu această săptămână. Însă, nu toate regiunile din țară au fost de acord să-și redeschidă școlile pentru elevii mai mici, din cauza numărului foarte mare de infecții cu COVID raportat în unele orașe, potrivit Voa News.

În cel puțin patru regiuni, întoarcerea elevilor de gimnaziu a fost amânată. Regiunile au adoptat decizii diferite pentru elevii de liceu, deși pentru majoritatea acestora s-a permis întoarcerea la cursurile față în față începând cu data de 11 ianuarie, așa cum a explicat ministrul educației Lucia Azzolina, la televiziunea națională italiană.

Franța

Față de celelalte state europene, Franța a pledat pentru școli deschise pe parcursul acestor ultime două luni, decizie complet opusă. Deși guvernul francez ar intenționa să înăsprească restricțiile în contextul pandemiei, școlile din țară s-au deschis după sărbătorile de iarnă, contrar politicii din alte câteva țări din UE.

Pe 4 ianuarie, elevii din Franța s-au reîntors la școală, după o vacanță în care s-au reunit cu familia, la masa de sărbători. Experții din sănătate și oamenii de știință au avertizat însă că din acest motiv, se așteaptă ca numărul de cazuri de coronavirus să fie în creștere, odată cu reîntoarcerea la școală a copiilor, notează The Local.

Marea Britanie

În Marea Britanie, situație este destul de tensionată, dată fiind amenințarea noii tulpini a coronavirusului care provoacă tot mai multe cazuri de îmbolnăviri. Elevii urmau să se întoarcă luni din vacanța de Crăciun, însă cu mai puțin de o săptămână în urmă, guvernul a anunțat că întoarcerea la școală va fi întârziată cu două săptămâni pentru aproape toți liceenii și unii copii din școala primară (elementară). Învățarea se va desfășura exclusiv online. Duminică, premierul Boris Johnson a recunoscut că școlile ar putea avea nevoie să se închidă pe un termen nedefinit, notează CNN.

Totodată, autoritățile britanice plănuiesc testarea în masă a elevilor și profesorilor.

În Scoția, Țara Galilor și Irlanda de Nord, elevii se vor întoarce în clase pe 18 ianuarie, însă revenirea va fi una graduală, scrie Digi24.

Germania

În Germania, școlile au revenit la învățarea la distanță la jumătatea lunii decembrie, pe măsură ce numărul infecțiilor a crescut. O decizie cu privire la situația școlilor urmează să fie anunțată luni.

Și în Irlanda și Spania, sindicatele profesorilor și unii lideri locali solicită guvernelor federale să întârzie și revenirea la școală.

În Bulgaria, țara vecină cu România, școlile primare, grădiniţele şi centrele de îngrijire after-school s-au redeschis de pe 4 ianuarie, ca urmare a numărului scăzut de cazuri de contaminare cu noul coronavirus, notează Agerpres.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Educație »


Setari Cookie-uri