Ordinul comun elaborat de ministerul Educației și ministerul Sănătății a fost din nou modificat, după ce mai multe localități se află în scenariul roșu, printre care și București și Timișoara, intrată ieri în carantină, după ce rata de incidență a crescut tot mai mult în ultimele zile și a ajuns la 5,48.

Potrivit ordinului comun elaborat de cele două ministere, elevii din anii terminali (clasele a VIII-a, a XII-a și a XIII-a) din învățământul profesional și postliceal vor merge la școala cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie, până la jumătate din numărul total de elevi înmatriculați în respectivele clase terminale, mai precis, se va merge la școală în regim hibrid.

„Elevii din anii terminali vor merge la școală exact ca și până acum, în scenariile verde și galben, mai mult decât atât, chiar în scenariul roșu vor merge la fel ca în ultimele patru săptămâni care s-au scurs de la începerea semestrului 2. Mai exact, prezența elevilor în clasele terminale a fost situată între 12 și 14 elevi pe clasă. Deci, carevasăzică acei elevi care au putut și dorit să meargă la școală, au mers la școală.

La fel s-a întâmplat se va întâmpla și luni precum s-a întâmplat și vineri cu elevii care au putut și au dorit să meargă la școală. Nu au depășit jumătate din efective, asta este o considerație legată de realitățile ultimelor patru săptămâni în care școala s-a desfășurat cu prezență fizică”, a spus Sorin Cîmpeanu, într-o intervenție telefonică la Digi24.

Sursa foto: Shutterstock

Citeste si:
Ce crede un profesor despre admiterea de la liceu, anunțată prin...
România Educată: Examenul de...

Pot participa elevii la orele remediale?

Mai mult, elevii, indiferent de clasă, pot merge la școală și pentru a lua parte la acele ore remediale (ore de recuperare a materiei), însă nu și dacă incidența de cazuri la mia de locuitori depășește cifra 6, potrivit ordinului.

Este obligatoriu să avem prezență fizică pentru ceea ce s-a pierdut prin predarea online.

Sorin Cîmpeanu

Sorin Cîmpeanu a mai transmis pentru sursa citată că va obține o derogare de la ministerul Sănătății pentru ca elevii să poată susține examenele naționale indiferent de contextul epidemiologic.

Citeste si:
Studiu: Școala online are același efect ca vacanța de vară
Studiu: Școala online are...

„Cu toată responsabilitatea, nu va exista niciun elev în această țară care să nu poată susține examene naționale indiferent de situația epidemiologică. Aceste examene naționale sunt de maximă importanță, definitorii pentru viitorul oricărui tânăr. Va exista înțelegere și asigur orice elev că examenele naționale se vor da la datele planificate cu prezență fizică”, a concluzionat ministrul Educației.

Sursa foto: Facebook/ Guvernul României

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Raluca Juncu
Raluca este unul din reprezentanții entuziaști și curioși ai generației Millennials. A studiat Jurnalism la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării la Universitatea din București și a urmat un master în Comunicare și Resurse Umane, în cadrul aceleiași instituții. Timp de doi ani a fost redactor la revista Forbes România și colaborator în cadrul mai multor proiecte editoriale precum Top 500 companii , Top 30 cele mai influente femei, precum și...

Te-ar putea interesa și:

Setari Cookie-uri