Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a subliniat importanța schimbării de mentalitate în învățământul din România. Un exercițiu bun, spune ministrul, ar fi cel al modificării structurii interviurilor pentru directorii instituțiilor de învățământ, în care să fie prezenți atât un reprezentat al mediului business, cât și un specialist în resurse umane.

Astfel, ministrul a făcut și un apel către mediul de afaceri, de a se implica în comisiile de interviu pentru directorii de școală.

Îmi doresc foarte mult ca în comisiile de interviu pentru directorii de școli să fie și un reprezentant al companiilor, specialist în resurse umane, alături de cei trei profesori, de reprezentantul autorității locale. Mizez foarte mult pe acest lucru și vă mulțumesc anticipat. Sunt convins că vom reuși asta, în lunile care urmează.

Este un mic exemplu de contribuție practică a mediului de afaceri la evoluția școlii. Directorii școlilor, fără să minimizez rolul niciunuia dintre dvs. (profesori), constituie coloana vertebrală a oricărui sistem de educație. Pe o coloană bolnavă degeaba încerci să pui masă musculară și alte lucruri, pentru că nu o să reziste. De aceea, am început concursurile de directori, am garantat că aceste concursuri vor fi organizate într-o manieră care să privilegieze exclusiv, subliniez și asum, criteriul competenței”, a declarat ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, prezent în cadrul Galei SuperTeach, care a reunit oameni de business și reprezentanți ai mediului diplomatic, reprezentanți ai aparatului guvernamental, profesori, experți în educație, dar și elevi.

Totodată, Sorin Cîmpeanu, a subliniat importanța schimbării de mentalitate în învățământul autohton spunând că s-ar bucura dacă ar exista o mai mare încredere în școală.

„Avem nevoie de profesori motivați și pasionați de ceea ce fac, care să fie veritabili vectori de schimbare în comunitățile din care fac parte, pentru colegii lor și, mai ales, pentru elevii lor. În ultimii 30 de ani am schimbat foarte multe lucruri în viața mea, mai puțin numele și profesia de dascăl. Restul pozițiilor sunt trecătoare”, a mai precizat Sorin Cîmpeanu.

Sursa foto: Agerpres

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Educație »


Setari Cookie-uri