Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, transmite că ministerul îşi asumă promovarea disciplinei obligatorii Educaţie pentru viaţă, care va include mai multe module, printre care: educaţie sexuală, civică, sanitară, pentru alimentaţie sănătoasă, rutieră sau de prim-ajutor.

"În România, ca de altfel în orice stat civilizat, programele şcolare sunt atributul specialiştilor din Ministerul Educaţiei. Legea educaţiei naţionale (LEN) prevede la art 65. alin. (4) că planurile cadru şi programele şcolare sunt elaborate de către organismele abilitate ale Ministerului Educaţiei. Tot LEN, la art. 5 alin. (1), prevede că, în domeniul educaţiei, dispoziţiile LEN prevalează asupra oricăror altor prevederi normative. În cazul unui conflict între acestea se aplică dispoziţiile Legii educaţiei naţionale. Pe această bază legislativă, Ministerul Educaţiei îşi asumă promovarea unei discipline obligatorii - 'Educaţie pentru viaţă', care să cuprindă, de la clasa a V-a până la clasa a XII-a, module obligatorii, adaptate vârstei elevilor", arată ministrul într-o declaraţie transmisă Agerpres.

Potrivit acestuia, modulele obligatorii vizate sunt următoarele:

  • - Educaţie civică;
  • - Educaţie sanitară;
  • - Educaţie sexuală;
  • - Educaţie pentru alimentaţie sănătoasă;
  • - Educaţie pentru prim-ajutor;
  • - Educaţie juridică;
  • - Educaţie financiară;
  • - Educaţie rutieră;
  • - Educaţie civică.

Cîmpeanu a arătat că în cazul în care părinţii vor opta expres, în scris, pentru a-şi retrage copiii de la modulul de Educaţie sexuală, nota finală se va calcula în baza rezultatelor obţinute la celelalte module.

"În acest fel, vom putea armoniza necesitatea unui curriculum adaptat nevoilor societăţii actuale şi, în special, necesităţilor elevilor, evitând supraîncărcarea programei şcolare cu un număr excesiv de discipline. Pe principiul orei de religie, în cazul părinţilor care optează expres, în scris, pentru a-şi retrage copiii de la modulul de Educaţie sexuală, elevii nu ar avea afectată nota obţinută la 'Educaţie pentru viaţă', nota finală aferentă disciplinei urmând a fi calculată pe baza notelor obţinute pentru n-1 module", a menţionat ministrul.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Educație »


Setari Cookie-uri