Președintele Klaus Iohannis s-a întrunit azi cu liderii USR PLUS, Dan Barna și Dacian Cioloș și cei ai UDMR, dar și cu premierul Florin Cîțu și ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu pentru a discuta despre proiectul „România Educată”.

Una din modificările prevăzute în acest proiect, ce a fost discutată luni la întâlnirea de la Palatul Cotroceni are în vedere modificarea admiterii la liceu.

Astfel, liceele vor putea să-și organizeze propriile examene de admitere în măsura în care cererea pentru locurile dintr-o instituție va depăși oferta, a declarat vicepremierul Dan Barna pentru G4Media.

Examenul ar urma să fie susținut înainte de Evaluarea Națională.

Schimbări vor fi și în ceea ce privește reorganizarea inspectoratelor județene. „România Educată” are în vedere și spargerea actualelor inspectorate județene și împărțirea atribuțiilor lor între Centrele Județene pentru Învățământ Preuniversitar și Centrele Județene pentru Formare Continuă, Asistență și Resurse Educaționale, a mai consemnat sursa citată.

Ce este Proiectul „România Educată”

Proiectul „România Educată” este inițiat de președintele Klaus Iohannis și prevede o reașezare a valorilor din sistemul de învățământ din România, se arată pe site-ul oficial al programului.

Temele desemnate ca fiind prioritare în cadrul proiectului sunt:

  1. Cariera didactică
  2. Echitatea sistemului educațional
  3. Profesionalizarea managementului educațional
  4. Învățământul profesional și tehnic de calitate
  5. Autonomie, internaționalizare și calitate în învățământul superior
  6. Educație timpurie
  7. Evaluarea elevilor și studenților.

Sesiunea de consultările cu privire la aceste modificări din sistemul educațional din România vor continua și marți, 6 iulie 2021, la Palatul Cotroceni, acolo unde președintele Klaus Iohannis va avea o întrevedere cu conducerea Parlamentului și cu membri ai Comisiilor de Învățământ din cele două camere pe tema Proiectului „România Educată”.

De asemenea, miercuri, 7 iulie 2021, de la ora 16:00, la Palatul Cotroceni, Șeful Statului va avea o întâlnire cu partenerii de dialog social din zona educației și cu reprezentanții organizațiilor nonguvernamentale implicate în Proiectul „România Educată”.

Dacian Cioloş, copreşedinte USR PLUS, a arătat că în PNRR sunt prevăzute 4 miliarde de euro pentru educaţie, dar a menţionat că va trebui asigurată o continuitate şi din partea bugetului de stat în vederea finanţării învăţământului. Liderul USR PLUS a adăugat că în cadrul întâlnirii a existat un schimb de opinii legat de reforma sistemului de educaţie şi creşterea performanţei, printr-o mai mare descentralizare. El a apreciat că proiectul "România educată" reprezintă o foarte bună bază de plecare pentru reforma învăţământului în perioada următoare, notează Agerpres.

Sursa foto: Agerpres

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Educație »


Setari Cookie-uri