Cea mai mare frescă de interior din România, „Istoria negoțului românesc” din Aula Magna de la ASE, va intra într-o nouă etape de restaurare, la 40 de ani de la ultima intervenție.

One United Properties, unul dintre principalii dezvoltatori imobiliari de proiecte sustenabile rezidențiale, de birouri și mixte din București, se implică în restaurarea celei mai mari fresce de interior din România, celebra frescă din Aula Magna de la ASE. „Istoria negoțului românesc", pictură murală realizată de artista Cecilia Cuţescu-Storck acum 88 de ani, este unică prin desenul său cu o suprafață de peste 100 mp. Restaurarea frescei va începe din toamna acestui an.

Pictura murală a fost restaurată de mai multe ori: după cutremurul din 10 noiembrie 1940; în 1968, în prezența Ceciliei Cuţescu-Storck, și în 1979, după cutremurul din 1977. În prezent, fiind afectată de trecerea a înca 40 de ani și a unor mișcări seismice, aceasta necesită, în urma expertizei minuțioase a celor mai buni specialiști în domeniu din țară, o nouă intervenție de restaurare.

Istoria Negoțului RomânescIstoria Negoțului Românesc

„Este o mare bucurie pentru noi, pentru One United Properties, să să putem susține restaurarea și conservarea unei opere de artă devenite simbolul primei universități economice din România. Vom fi parte din acest demers important al Academiei de Studii Economice, pentru că este dorința noastră să ne implicăm, pe termen lung, în protejarea și promovarea Patrimoniului Românesc și în sprijinirea educației", a declarat, într-un comunicat remis redacției, Andrei Diaconescu, cofondator One United Properties.

Restaurarea frescei din Aula Magna a Academiei de Studii Economice va începe în luna septembrie a acestui an și va fi dedicată celei de-a 110-a aniversări a universității.

Timp de 6 luni, cinci specialiști în domeniu vor lucra la refacerea frescei de peste 100 de mp. Pictura în ulei realizată în perioada 1932-1933 de artista Cecilia Cuțescu-Storck, prima femeie din Europa care ocupă o catedră universitară de artă, ilustrează peste o sută de personaje în mărime naturală, dispuse în șase registre care se succed, ilustrând comerțul românesc de-a lungul timpului.

Proiectul prevede restaurarea completă a acestei lucrări emblematice și este coordonat de reputatul specialist, prof. univ. dr. Maria Dumbrăviceanu, de la Universitatea Națională de Arte București, Departamentul Conservare și Restaurare. Până în prezent, lucrarea a fost restaurată de trei ori, iar noua intervenție de refacere îi va păstra autenticitatea și valoarea.

„În urma expertizei minuțioase a celor mai buni specialiști în domeniu din țară, lucrarea necesită o nouă intervenție de restaurare. Cel mai complicat lucru de rezolvat a fost să găsim sponsorii potriviți pentru realizarea acestui proiect important pentru noi. (...) Exprimăm gratitudinea și admirația noastră pentru acest nobil demers comun în care universitatea noastră colaborează cu mediul de afaceri de top din România pentru a salva un simbol prețios, o piesă de artă de patrimoniu și de a transmite un mesaj de optimism, respect și încredere în adevăratele valori ale vieții, implicit ale societății", a adăugat Prof. univ. dr. Nicolae Istudor, Rector al Academiei de Studii Economice București.

În urma sponsorizări, One United Properties devine primul Partener Platinum al Academiei de Studii Economice din București.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Educație »


Setari Cookie-uri