Huawei a lansat „Seeds for the Future”, un program dedicat studenților pasionați de tehnologie din România. Cursanții din acest an vor participa la un program de 8 zile cu acces online la numeroase ateliere și prezentări despre industria TIC locală, cursuri de antreprenoriat și proiectul de grup TECH4Good, precum și prelegeri ținute de profesori și lideri ai mediului de business românesc despre studii culturale și inițiative antreprenoriale, menite să le completeze cunoștințele și să le ofere o șansă suplimentară la o carieră de succes în domeniu.

„Seeds for the Future” se adresează studenților și tinerilor absolvenți din domeniul TIC, din 126 de țări, printre care și România. În țara noastră, proiectul se desfășoară în parteneriat cu Universitatea Politehnica din București, iar scopul acestuia este să identifice tinerele talente din domeniul tehnologic și să contribuie la formarea și dezvoltarea profesională a acestora.

Ne-am mărit investițiile în formarea talentelor TIC de-a lungul anilor. Programul Seeds for the Future, care face parte din inițiativa ICTalent, a dus la formarea a peste 200 de studenți în România în ultimii 7 ani, peste 60 dintre ei și-au finalizat pregătirea în sediul Huawei din China. Anul acesta, din cauza restricțiilor de călătorie în contextul pandemiei, planul inițial de a oferi studenților o călătorie la sediul Huawei din Shenzhen nu este posibil. Programele sunt reproiectate pentru a oferi studenților mai multe informații despre industria TIC locală, împreună cu proiectul grupului TECH4Good și lecțiile culturale chinezești.

George Zhang, CEO Huawei România

„Seeds for the Future” face parte din cadrul unui Memorandum de Înțelegere dintre Huawei România și Universitatea Politehnică din București și a format din 2014 (primul an în care a fost disponibil în țara noastră) peste 200 de studenți pasionați de tehnologia informației și comunicațiilor. Studenții participanți își pot îmbunătăți abilitățile tehnice, dar se pot pregăti și pentru o viitoare carieră în industrie.

„Digitalizarea, de fapt, trebuie dezvoltată mult mai mult în comparație cu nivelul real. Am văzut multe inconveniente ale acestui grad de digitalizare a societății noastre. Și dacă vrem să-l îmbunătățim, vrem să facem upgrade-uri, asta este posibil numai cu ajutorul viitorilor ingineri. Acesta este motivul, cred, care a stat la baza acestui concept de „semințe pentru viitor”, a spus Prof. Tudor Prisecaru, Președintele Senatului Universității Politehnice din București.

De când a fost lansat în 2014 în România, peste 150 de studenți au beneficiat de programul Seeds for the Future și un total de 66 de studenți și-au finalizat pregătirea în China.

Programul se numește „Seeds for the Future” și pentru mine asta înseamnă și „soluții”. Deci, soluții pentru viitor. Și cred că trăim într-o perioadă în care există în egală măsură o nevoie de a acționa și de a fi antreprenori și inovatori decât va fi poate în viitor. În același timp, ceea ce vedem este că inovația schimbă locația și se întâmplă ceva aproape magic ... S-ar putea să aveți un student din Shenzhen sau Nairobi sau Iași sau București care are o idee grozavă. Dar, în același timp, viitorul, și cred că programul în care vă aflați și multe dintre conversațiile pe care le vom purta săptămâna viitoare, este de fapt despre scop. Deci, simt că inovația își schimbă scopul,” a spus Ciprian Stănescu, Co-fondator Social Innovation Solutions, unul dintre invitații speciali din program.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Raluca Juncu
Raluca este unul din reprezentanții entuziaști și curioși ai generației Millennials. A studiat Jurnalism la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării la Universitatea din București și a urmat un master în Comunicare și Resurse Umane, în cadrul aceleiași instituții. Timp de doi ani a fost redactor la revista Forbes România și colaborator în cadrul mai multor proiecte editoriale precum Top 500 companii , Top 30 cele mai influente femei, precum și...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Educație »


Setari Cookie-uri