Preșcolarii și școlarii din ciclul primar și gimnazial, care provin din familii cu venituri modeste, vor primi tichete sociale pentru sprijin educațional, în valoare de 500 lei fiecare.

Cererea de finanțare aferentă derulării acestui program social a fost aprobată, bugetul proiectului fiind suplimentat de la 130 milioane la 216,26 milioane lei, astfel încât de această facilitate să beneficieze cât mai mulți copii, se arată într-un anunț publicat pe pagina Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene.

Sprijin educațional pe bază de tichete sociale pe suport electronic pentru categoriile de elevi cei mai defavorizați este un proiect implementat de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, în parteneriat cu Ministerul Educației și finanțat prin Programul Operațional Ajutorarea Persoanelor Dezavantajate 2014-2020, având o alocare de 216,26 milioane lei și 431.000 beneficiari finali eligibili.

Tichetele sociale în format electronic oferă beneficiarilor posibilitatea alegerii rechizitelor școlare pentru copiii care frecventează o unitate de învățământ de stat – grădiniță sau școală generală, programul urmând să fie implementat pe parcursul a doi ani școlari.

Conform OUG nr. 133/2020 privind unele măsuri pentru sprijinirea categoriilor de elevi cei mai defavorizați care beneficiază de sprijin educațional pe bază de tichete sociale pe suport electronic pentru sprijin educațional acordate din fonduri externe nerambursabile, precum şi unele măsuri de distribuire a acestora, cu modificările și completările ulterioare, beneficiarii Schemei Naționale de Sprijin pentru Elevii cei mai Defavorizați sunt:

  • copiii cei mai dezavantajați din învățământul de stat preșcolar – copiii preșcolari înscriși în învățământul de stat care îndeplinesc condițiile pentru obținerea sprijinului educațional acordat copiilor din familii defavorizate, conform Legii nr. 248/2015 privind stimularea participării în învățământul preșcolar a copiilor provenind din familii defavorizate, cu modificările și completările ulterioare;
  • copiii cei mai dezavantajați din învățământul de stat primar/gimnazial – copiii înscriși în învățământul de stat, primar și gimnazial, care îndeplinesc criteriile de venit stabilite în programul național de rechizite școlare, conform Ordonanței Guvernului nr. 33/2001 privind acordarea de rechizite școlare în anul școlar 2001-2002, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 126/2002, respectiv care sunt în întreținerea familiilor al căror venit mediu net lunar pe membru de familie, realizat în luna iulie a fiecărui an, este de maximum 50% din salariul de bază minim brut pe țară.

Prin intermediul Programului Operațional Ajutorarea Persoanelor Dezavantajate 2014-2020 (POAD), România oferă asistență materială de bază (materialele școlare pentru copii, trusouri pentru nou-născuți, articole de îmbrăcăminte și încălțăminte și produse de igienă etc.), dar și ajutoare alimentare (sub formă de pachete alimentare și mâncare preparată) și pentru cele mai defavorizate categorii ale populației.

Sursa foto: Salvați Copiii

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Educație »


Setari Cookie-uri