Ecaterina Andronescu, fost ministru al Educației și profesor în cadrul Universității Politehnica București, a fost invitată în studioul Wall Street 360, opinând pe câteva dintre subiectele de interes ale momentului, de la situația din educație și până la criza din Ucraina.

Astfel, aceasta a transmis faptul că, în perioada de pandemie, educația a fost principala victimă. "În sistemul de învățământ avem 2.800.000 de elevi", a declarat Ecaterina Andronescu, "număr relativ mic, fiind cu un milion și jumătate mai mic decât acum 10-15 ani, pentru că a scăzut populația școlară, iar din acest număr de elevi aproximativ 1 milion, timp de un an și jumătate-doi ani, nu a avut nicio tangență cu școala".

Prin urmare, Ecaterina Andronescu a concluzionat spunând că se gândește la școlile din mediul rural, care "nu au avut nici acces la tehnologie și care, fără îndoială, nu au făcut școală".

De asemenea, a transmis fostul ministru al Educației, pierderile înregistrate pe perioada pandemiei o să lase urme profunde, nu atât în ceea ce privește școala în sine, dar în ce privește societatea românească, pentru că cei care sunt acum în școală sunt cetățenii de mâine ai societății.

În plus, a afirmat fostul ministru, studenții au pierdut deprinderea de a învăța, lucru care se poate vedea reflectat în note: a crescut numărul notelor de 5, dar a scăzut în același timp foarte mult numărul notelor mari, de 9 și 10. În consecință, explicația ar fi că oricât s-a încercat securizarea examenului, tot au existat surse de informații, prin urmare au trecut relativ ușor de la 4 la 5 fără să învețe pentru această trecere.

Cât privește numărul notelor de 10, acesta nu a fost mai mare de 5%, prin comparație cu anii trecuți, când notele mari, de 9 și 10, se ridicau la 25% din totalul notelor.

Totodată, a arătat Ecaterina Andronescu, "pierderile cauzate educației în pandemie sunt atât de mari, încât sunt irecuperabile. În acest moment, Insititutul de Științe ale Educației, Centrul Național de Evaluare și Examinare, ar trebui să se așeze împreună cu comisiile pe discipline, care sunt funcționale în Ministerul Educației și să revadă curriculumul și să încerce să-l reașeze în așa fel încât elementele care țin de fundație să poată fi parcurse".

De asemenea, Ecaterina Andronescu a specificat faptul că ea însăși a pornit în 2001 informatizarea sistemului de învățământ, plecând, la acel moment, de la întrebarea adresată sistemului: "câți profesori au deschis vreodată un calculator"? Cât privește procentul concret, aceasta a declarat că cifra "a înspăimântat-o: 8%".

Nu în ultimul rând, fostul ministru al Educației a declarat, chestionată fiind asupra demersului Alianței Naționale a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) de a solicita autorităților române să sprijine studenții și cadrele didactice care vor fi grav afectați de războiul din Ucraina: "Tot ce putem omenește să facem, trebuie să facem, pentru că sunt oameni, iar calitățile noastre de oameni ne îndeamnă să-i sprijinim pe cei care se află într-o suferință majoră".

De asemenea, a adăugat Ecaterina Andronescu, "am văzut femei cu copii foarte mici, nou-născuți, femei cu copii în cărucior, nu ai cum să nu fi cutremurat de scenele pe care le vezi acolo. Ar trebui ca acele scene să-i miște pe cei care iau decizii nesăbuite".

Aceasta a concluzionat, spunând: "Mesajul meu ar fi, mai ales către decizional, să stopeze un asemenea război care nu aduce bine nimănui. Nu cred că dintr-un război avem altceva decât victime, din păcate".

Sursa foto: Wall-street.ro

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Luca Dinulescu
Luca Dinulescu este jurnalist, activând anterior pentru publicații precum Digi 24, Adevărul sau Academia Cațavencu. A desfășurat de asemenea o activitate publicistică constând în patru volume publicate, între acestea numărându-se proză, nuvele și benzi desenate. Este absolvent de Regie Film și a fost de asemenea posesor al bursei J.W.Fulbright pe scenaristică și regie de film.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Educație »


Setari Cookie-uri