Un raport al Curții de Conturi de la Budapesta avertizează că sistemul de educație maghiar tinde să favorizeze ”trăsăturile feminine” și să afecteze astfel dezvoltarea ”băieților”.

Raportul (poate fi consultat AICI), elaborat de un colectiv condus de o femeie și din care face parte un singur bărbat, are titlul ”Este Ungaria afectată de educația roz?”. Experții Curții de Conturi susțin că procentul de femei din sistemul de educație este disproporționat de mare, mai ales în mediul universitar, iar acest lucru se reflectă asupra valorilor transmise elevilor și studenților.

”Fenomenul numit «educație roz» are numeroase consecințe și sociale”, susțin specialiștii de la Budapesta. De pildă, bărbații se vor ”efemina” din cauza valorilor feminine transmise în școli, licee și universități iar femeile vor fi mai puțin stimulate să se mărite și să facă copii. În plus, fiindcă ele vor fi mai educate decât bărbații, aceștia își vor găsi mai greu un partener de viață – astfel că populația va scădea.

Curtea maghiară de conturi mai afirmă că economia are nevoie de ”trăsături bărbătești” precum creativitatea sau inovația. Fără ele, situația ar putea deveni dramatică în viitor. ”Tinerii vor ajunge să stea la casa lor și se vor trezi cu un computer blocat, un robinet care picură sau mobilă care trebuie asamblată și nu va avea cine să facă asta”, se afirmă în documentul oficial.

Citește și: Proiectul anti-LGBT din Ungaria ajunge și în România. Un deputat UDMR va depune în Parlamentul României un proiect similar

Femeile sunt mai perseverente, admit specialiștii de la Budapesta. Dar, scriu ei, ”oricine a văzut cum joacă un băiat fotbal știe că bărbații sunt capabili să realizeze activități care cer un nivel înalt de concentrare”.

Curtea de Conturi a Ungariei este controlată de Fidesz, iar raportul a fost calificat de opoziția maghiară drept ”o absurditate științifică”, scrie Euractiv.

De ce este important și pentru România

Inițiativele în materie de educație (și nu numai) ale regimului Orban au ecouri și la București. De pildă, legea anti-LGBTQ+ care a adus Ungariei declanșarea unei proceduri de infringement este în discuție și în Parlamentul României, sub forma unui proiect inițiat de parlamentari UDMR.

În forma din țara vecină, legea interzice „afișarea sau promovarea” homosexualității sau a schimbării de gen în emisiuni de televiziune, filme și programe de educație sexuală pentru copiii din școli. În varianta propusă la noi de câțiva parlamentari UDMR se precizează că ”Copilul are dreptul de a fi protejat împotriva [...] difuzării prin orice mijloace de conținuturi privind devierea de la sexul stabilit la naștere sau popularizarea schimbării de sex sau a homosexualității”.

Sursa foto: Unsplash

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Educație »


Setari Cookie-uri