Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a anunţat că va creşte numărul liceelor tehnologice cu profil agricol care vor intra sub patronajul ministerului pe care îl conduce.

Petre Daea a declarat jurnaliştilor că în prezent sunt 57 de licee care se află sub patronajul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), urmând ca numărul acestora să crească în următoarea perioadă.

"E o plăcere deosebită să vorbesc despre liceele agricole. Sunt 57 de licee care au intrat sub patronajul Ministerului Agriculturii. Investind în licee, am mărit numărul acestora şi îl vom mări în continuare. Am vorbit cu doamna ministru Deca (ministrul Educaţiei, n.r.) că e necesar să mai analizăm situaţia unor licee, să le dăm banii necesari, ele să devină performante din punct de vedere tehnologic pentru a putea să asigure schimbul de forţă de muncă calificată. Mă gândesc şi la fermierii care îşi vor duce fermele spre o agricultură performantă. Fără pregătire nu putem să înaintăm", a spus Petre Daea, ministrul Agriculturii, potrivit Agerpres.

Sursa foto: Agerpres

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Educație »


Setari Cookie-uri