Cultele religioase din România solicită ca religia să devină o materie obligatorie la examenul de Bacalaureat pe care îl susțin elevii de clasa a XII-a. Biserica Ortodoxă, alături de Biserica Catolică și alte 11 reprezentanți ai cultelor religioase din România au semnat un document comun pe care l-au trimis către Ministerul Educației, în care solicită acest demers.

Religia este o materie opţională ca oricare alta şi poate fi inclusă între probele examenului de Bacalaureat, a afirmat purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române, Vasile Bănescu.

Propunerea BOR şi a celorlalte culte din România ca elevii să poată alege ca materie de examen la Bacalaureat inclusiv Religia, materie studiată la solicitarea părinţilor/elevului şi parte din trunchiul comun al programei şcolare este logică şi justificată de realitate. Prin dreptul garantat de Constituţie, şcolile şi liceele au chiar obligaţia de a propune, alături de alte materii opţionale, şi Religia ca materie de studiu. Aşa cum se ştie(?), elevii nu sunt înscrişi împotriva voinţei lor la orele de Religie, ei/părinţii lor trebuind să facă o solicitare oficială în acest sens. În concluzie, Religia este o materie opţională ca oricare alta şi poate fi inclusă între materiile examenului de Bacalaureat, aşa cum a şi fost în România pre-comunistă, aşa cum şi este în multe dintre ţările din UE.

Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române

Potrivit purtătorul de cuvânt al BOR, "este evident că materia Religie destinată examenului pentru Bacalaureat ar trebui să includă preponderent acele conţinuturi care ilustrează dimensiunea culturală profundă a creştinismului, istoria sa şi a artei creştine, rolul său în istoria culturii şi civilizaţiei româneşti şi europene".

Potrivit Edupedu.ro, 13 reprezentanţi ai cultelor religioase recunoscute de statul român i-au solicitat, într-o adresă comună, ministrului Educaţiei, Ligia Deca, ca Religia să poată fi aleasă de către elevi, la fel ca alte discipline din trunchiul comun, ca probă de examen la noul Bacalaureat propus în proiectul legii Educaţiei, notează Agerpres.

Reprezentanţii bisericilor vorbesc despre faptul că Religia nu ar trebui discriminată ca disciplină şcolară, în raport cu celelalte care pot fi alese de elevi pentru a susţine probe la Bacalaureat.

Ei mai susţin că elevii care frecventează orele de Religie vor avea astfel posibilitatea de a-şi valorifica şi verifica competenţele dobândite la această disciplină, "una dintre puţinele care se studiază pe tot parcursul învăţământului preuniversitar şi singura care a fost validată de majoritatea covârşitoare a părinţilor".

Clericii semnatari cer modificarea articolului 99 din proiectul legii învăţământului preuniversitar, alineatele 4), 5) şi 6) şi reproşează "eliminarea precizării referitoare la stabilirea unei perioade de înscriere la Religie sau de schimbare a opţiunii prin ordin al ministrului Educaţiei pentru anul şcolar următor, care poate crea confuzie şi noi presiuni asupra elevilor, în vederea retragerii de la ora de Religie: 'într-o perioadă stabilită prin ordin al ministrului Educaţiei, pentru anul şcolar viitor în perioada specificată'".

Religia ca materie la BAC. Care sunt cultele religioase care doresc acest lucru

  • Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe
  • Înaltpreasfințutul Părinte Aurel Percă, Arhiepiscop Mitropolit de București – Biserica Romano-Catolică
  • Preafericitul Părinte Cardinal Lucian – Biserica Unită cu Roma, Rego-Catolică
  • Preasfințitul Episcop Datev Hagopian – Arhiepiscopia Bisericii Armene din România,
  • Episcopl Bela Kato al Bisericii Reformate din România
  • Episcopul Reinhart Guib – Biserica Evanghelică C.A. din România
  • Episcopul Dezso Zoltan Aorjani al Bisericii Evanghelice Lutherane din România
  • Episcopul Istvan Kovacs al Bisericii Unitariere Maghiare, Viorel Iugam, președintele Uniunii Bisericilor Creștine Baptiste din România, Cornel Haureș – președintele Bisericii Creștine după Evanghelie din România
  • Pastorul Ioan Filip – președintele Bisericii lui Dumnezeu Apostolice din România – Cultul Creștin Penticostal
  • Aurel Neamțu – președintele Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea
  • Mulfiul Iusuf Muurat – Șeful Comunității Musulmane din România.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Educație »


Setari Cookie-uri