Corneliu Ionescu, Preşedinte la Asociatia Educatie pentru Viața Reală (AEVR) a subliniat faptul că pentru tinerii din generația Z (cei născuți între 1995 și 2010) nu sunt suficient de bine reprezentați în societate, prin prisma faptului că decidenții politici sunt cu două sau chiar trei generații mai mari.

„De cele mai multe ori. generația X vine și decide pentru generația Z. Atunci când vorbim de politici publice, dacă ne uităm în Parlament sau în Guvern, nu prea vedem oameni din generația Z. Rar am văzut și Y (Millennials), deși abia în ultimul timp au început să apară. Dar aceștia sunt oamenii care decid pentru următoarele generații. Vorbim mereu despre cât de importanți sunt tinerii și cât de bine ar fi să îi avem alături. Dar e foarte ușor să vorbești, însă e mai greu sa pui lucrurile în acțiune. De ce? Pentru ca generațiile X și Baby Boomers iau în acest moment decizii pentru Z, fără sa înțeleagă foarte bine care sunt nevoile lor, atât de ordin financiar, cât și relațional”, a declarat Corneliu Ionescu, Preşedinte AEVR, în cadrul unei conferințe organizate de asociație.

Peste jumătate dintre tinerii din Generația Z simt nevoia de educație financiară și organizare personală, gestionare a emoțiilor și de dezvoltare a abilităților sociale, arată datele studiului Insights PulseZ. În comparație cu băieții, fetele sunt sensibil mai mult afectate de provocări precum lipsa motivației (68% vs 58% băieții), oboseala (55% vs 45%), stările emoționale fluctuante (53% vs 37%) și anxietatea (50% vs 35%). Acesta din urmă poate fi cauzată și de lipsa banilor, spune Corneliu Ionescu.

Vocea Generației Z devine mai puternică de la an la an, iar nevoile acestora trebuie să fie adresate de către instituțiile guvernamentale, corporații și angajatori, cât și părinții și prietenii tinerilor.

„Problema este că și în Comisia Europeană sunt reprezentanți din generația X. Ei nu înțeleg care sunt elementele care declanșează anxietatea și depresia. Și atunci rolul vostru și al nostru atunci când vorbim de politici publice e acela de a-i face pe oameni să înțeleagă că dacă tot iei o decizie, ia-o de la nevoia pe care o am eu, ca tânăr, nu de la cea pe care o ai tu”, a mai adăugat Preşedintele AEVR, un ONG care oferă programe de educație financiară și antreprenorială.

Sursa foto: Pexels

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Raluca Juncu
Raluca este unul din reprezentanții entuziaști și curioși ai generației Millennials. A studiat Jurnalism la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării la Universitatea din București și a urmat un master în Comunicare și Resurse Umane, în cadrul aceleiași instituții. Timp de doi ani a fost redactor la revista Forbes România și colaborator în cadrul mai multor proiecte editoriale precum Top 500 companii , Top 30 cele mai influente femei, precum și...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Educație »


Setari Cookie-uri