Dupa ce timp de doi ani au fost preocupati sa isi protejeze averea de efectele crizei si recesiunii, clientii cu zeci si sute de mii de euro in conturi la banci au devenit mai optimisti. In prezent, clientii de top cauta noi oportunitati de investitii, sustine Catherine McGrath, directorul departamentului de clienti de top din cadrul Raiffeisen Bank Romania.
Bancherii de private banking au de infruntat numeroase provocari in aceasta perioada, de la cea de a dezvolta produse de investitii care sa ii tenteze pe clienti si pana la a gasi randamentele care sa ii multumeasca.

Clientii care au resurse financiare disponibile cauta noi oportunitati de investitii. „O parte se uita la real-estate pentru ca preturile sunt foarte jos in aceasta perioada, in timp ce altii cauta oportunitati in business-uri”, afirma Catherine McGrath (foto).

Evolutia pietei de private banking din perioada urmatoare va depinde de evolutia economiei, dar o sa existe mai multe oportunitati de investire. Estimarile oficiale arata ca economia Romania va inregistra o crestere de 1,5% din PIB in 2010, marcand in acest an iesirea din recesiune.

Divizia de premium banking a Raiffeisen Bank se adreseaza clientilor cu disponibilitati investitionale incepand de la 15.000 de euro si celor care au incasari regulate de minim 2.000 de euro prin contul curent deschis la Raiffeisen.

„Astazi avem aproximativ 20.000 de clienti de premium banking. Tinta noastra este sa ajungem la 40.000 de clienti intr-un an si jumatate. Aproape jumatate dintre clientii de top sunt din Bucuresti si este normal pentru ca aceasta este zona cu cel mai mare PIB pe cal pe locuitor”, a declarat Vladimir Kalinov, vicepresedintele de retail din cadrul Raiffeisen Bank Romania.

Banca administreaza pentru cei 20.000 de clienti active in valoare de 480 de milioane de euro, majoritatea plasamentelor fiind in depozite.

„Exista, in continuare, interes din partea clientilor pentru depozite desi dobanzile sunt mai mici decat in trecut. Observam interes ridicat si pentru fondurile de investitii pentru ca acestea ofera randamente mai mari decat depozitele”, a adaugat McGrath. Clientii de top ai Raiffeisen nu sunt, insa, prea tentati de investitiile in actiuni.

Raiffeisen Bank Romania, una dintre primele banci din sistem, a obtinut in 2010 un profit net de 83 de milioane de euro, in crestere cu 12% fata de profitul anului precedent, de 74 milioane de euro. In plus, cheltuielile bancii cu provizioanele s-au injumatatit in 2010, coborand la 48 milioane de euro.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri