Tranzactia, formata din doua componente in valoare de cate un miliard de euro fiecare, survine achizitiei unui pachet de 18,5% din actiunile VW, purtatoare de drepturi de vot, in valoare de trei miliarde de euro (3,63 miliarde de dolari), efectuata in 2005. Saptamana trecuta, Porsche a mai vandut obligatiuni convertibile in valoare de un miliard de dolari.
Avand in vedere ca nu efectueaza in mod frecvent operatiuni de acest tip, Porsche nu a solicitat obtinerea unui rating din partea unei agentii de evaluare financiara.
Un purtator de cuvant al Merrill Lynch a spus insa ca tranzactia este cea mai mare strangere de fonduri de pe piata de euroobligatiuni realizata de o companie care nu beneficiaza de rating. Emisiunea de obligatiuni a fost administrata de Merrill Lynch, in colaborare cu Barclays Capital si HVB.
"Volumul emisiunii a fost stabilit astfel incat sa asigure lichiditati suficiente, pentru a profita de nivelul scazut al dobanzilor, dar si de cererea extrem de ridicata", a declarat Manfred Ayasse, sef al relatiilor cu investitorii la compania Porsche.
Matthias Glueckert, director general la HVB din Mnchen, a spus ca emisiunea a atras subscrieri in valoare de peste sapte miliarde de euro. Cei mai interesati investitori au provenit din Germania, Franta, Marea Britanie si Elvetia. Pentru tranzactie s-au aratat interesati manageri de active, banci de retail, companii de asigurari si cei mai mari cumparatori - fondurile mutuale, a declarat Glueckert.Analistii considera ca, in cazul in care ar primi un calificativ, Porsche ar beneficia de ratingul "A minus".
Porsche, care produce modele auto sport emblematice precum Boxster, a stabilit ca obligatiunile pe termen de cinci ani vor avea o dobanda de 3,5% si un randament cu 0,28% peste obligatiunile de referinta. Dobanda obligatiunilor pe zece ani va fi de 3,875% si randamentul de 0,48% peste obligatiunile de referinta.
"Ne place acordul, singura observatie este ca au obtinut prea multe lichiditati pentru activitatile operationale", a declarat Dominique Dijkhuis, manager de portofolii la firma F&C din Amsterdam. Anterior, un purtator de cuvant al Porsche a confirmat informatiile din publicatia Der Spiegel potrivit carora compania dispune de suficiente fonduri pentru o eventuala majorare a participatiei la VW, de pana la 30%.
Reprezentantul Porsche a precizat insa ca producatorul german nu are intentia, in prezent, de a face acest lucru.
"Controlam 18,53% din titlurile VW si avem si o optiune pentru alte 3,4%, dar nu exista planuri pentru a depasi acest nivel", a spus reprezentantul Porsche. Potrivit unei legi germane referitoare la Volkswagen, nici un actionar individual nu poate controla mai mult de 20% din drepturile de vot ale grupului, indiferent de participatia detinuta.
Totusi, Curtea Europeana de Justitie va lua o decizie, pana la inceputul anului 2007, asupra legii VW, pentru a stabili daca incalca sau nu reglementarile UE referitoare la circulatia capitalului, reprezentantii Porsche asteptandu-se ca legea sa fie respinsa.
Conducerea Porsche a apreciat ca participatia detinuta la VW va preveni o preluare ostila a grupului, care nu ar respecta interesele pe termen lung ale acestuia, in cazul in care justitia ar lua o decizie ostila legii.
Citeste si:
Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »
Te-ar putea interesa și: