Rezervele valutare ale Bancii Nationale a Romaniei (BNR) au crescut in luna mai cu 634 milioane euro, la 32,7 miliarde euro, in contextul unor intrari de 1,8 miliarde euro care au compensat iesirile de 1,2 miliarde de euro, informeaza Mediafax.

In luna mai intrarile au insumat 1,86 miliarde de euro, reprezentand modificarea rezervelor minime in valuta constituite de institutiile de credit, alimentarea contului Comisiei Europene, alimentarea conturilor Ministerului Finantelor Publice, venituri din administrarea rezervelor internationale, precum si aprecierea dolarului american si lirei sterline fata de euro, cu impact asupra cresterii valorice a partii din rezerva internationala denominata in aceste doua valute.

Pe de alta parte, iesirile de 1,23 miliarde de euro au reprezentat modificarea rezervelor minime in valuta constituite de institutiile de credit, plati de rate si dobanzi aferente datoriei publice externe directe si garantate de stat si altele .

Rezerva de aur s-a mentinut la 103,7 tone, iar in conditiile evolutiilor preturilor internationale, valoarea acesteia a crescut de la 3,44 miliarde de euro in aprilie la 3,55 miliarde euro.

Rezervele internationale ale Romaniei (valute plus aur) avea la finele lunii mai valoarea de 36,26 miliarde euro, fata de 35,5 miliarde euro la 30 aprilie.

Platile scadente in luna iunie in contul datoriei publice externe, directe sau garantate de Ministerul Finantelor Publice, insumeaza 128 milioane euro.


Mai multe articole din sectiunea Finante - Banci »



Citeste si