Bursa de Valori Bucuresti (BVB) a fost, ieri, dominata de tranzactiile cu actiuni petroliere, care au tras, usor, toata piata in sus. Interesul investitorilor s-a mutat de pe segmentul financiar spre companiile petroliere, iar evolutia actiunilor petroliere este impulsionata de avansul pretului petrolului pe pietele internationale si de problema cu gazele naturale, spun brokerii de la SSIF Intercapital Invest. Efectul cresterii actiunilor petroliere a fost resimtit, ieri, cand au crescut toti indicii bursei cu pana la 1%. BET si ROTX, indicele ce monitorizeaza cele mai bune sapte companii listate Bucuresti, au inregistrat noi maxime istorice la valorile de 7.849,47 puncte (19,18% randament fata de finalul anului 2005) si, respectiv, 17.018,5 puncte (19,52% randament fata de 31 decembrie 2005). Valoarea tranzactiilor a scazut cu 15%, atingand valoarea de 40,6 milioane lei noi.

Rompetrol Rafinare s-a aflat, miercuri, pentru a doua zi consecutiv, pe prima pozitie in topul lichiditatii de la BVB, cu o tendinta de stabilizare a pietei sub aspectul preturilor. A fost o sedinta linistita, fara evolutii spectaculoase, este o perioada de asteptare, iar cresterile usoare de pret nu au fost sustinute de volume, lichiditatea fiind redusa, cred ca, in mod normal, valoarea medie zilnica a transferurilor de la BVB ar trebui sa depaseasca 50 milioane lei, a declarat Razvan Pasol, directorul general al SSIF Intercapital Invest.

Rompetrol Rafinare s-a apreciat, incheind sedinta pe un maxim de 0,121 lei noi/actiune, in crestere cu 2,54% fata de ieri, dupa anuntul ca audierile presedintelui companiei, Dinu Patriciu, au fost amanate pentru prima parte a lunii februarie 2006. Brokerii considera ca RRC continua cursa, dupa depasirea nivelului de rezistenta de la 0,117 lei noi/actiune. Si pentru titlurile SNP a avut loc ieri o echilibrare a pretului in zona 0,605 lei noi/actiune si chiar pe final au aparut mai agresiv cumparatorii, care au ridicat cotatia.

Pentru SIF-uri au aparut cumparatorii, cel mai probabil investitorii nu mai sunt dispusi sa vanda, pe aceeasi tema, a clauzelor din contractul de privatizare al BCR, si de aceea acorda putina incredere contractului de privatizare. La SIF-uri s-a resimtit ceva optimism in piata, dupa ce oferta de actiuni Erste de la Viena s-a suprasubscris, ne-au declarat brokerii de la BVB. Aprecierile SIF-urilor din sedinta de ieri s-au reflectat in cresterea BET-FI cu 0,97%.

Pentru joi ne asteptam ca actiunile din sectorul petrolier sa continue cursa ascendenta, ne-a declarat Mihai Piscan, director general adjunct la SSIF Intercapital Invest, care considera ca in scurt timp titlurile petroliere vor fi un fel de locomotiva a pietei bursiere.

Cei mai fericiti au fost ieri actionarii Sinteza Oradea, care a avut o apreciere de 10,77%, pana la pretul de 0,36 lei noi/actiune, iar cei mai afectati au fost, in continuare, detinatorii de actiuni Compa Sibiu, care au pierdut 14,81%, coborand spre pretul de 1,84 lei noi/ actiune. Brokerii pun aceasta scadere repetata a actiunilor Compa prin depasirea datei de inregistrare la care actionarii beneficiaza de dreptul de a subscrie o actiune noua a companiei pentru fiecare actiune veche, la pretul de 0,1 lei noi/titlu.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri