17 Iunie 2011

Isarescu: Comunicarea si seminariile BNR nu sunt un MOFT



Comunicarea si toate seminariile pe care le organizeaza Banca Nationala a Romaniei, destul de des in ultima perioada, nu reprezinta “un moft”, sustine Mugur Isarescu, guvernatorul BNR. Totusi, numeroase voci din piata financiar-bancara sustin ca aparitiile publice ale guvernatorului BNR au fost prea dese in ultimii doi ani.

“Comunicarea bancii centrale si toate seminariile pe care le organizam la BNR nu sunt un moft. Evident, exista instrumentele de politica monetara – rezervele minime obligatorii, rata dobanzii, interventii pe piata monetara si valutara – insa transmisia se face prin mesaje. (…) Comunicarea este esentiala pentru o banca centrala”, a declarat Mugur Isarescu, in cadrul unui seminar organizat la Institutul Bancar Roman.

Bancherii si guvernatorul BNR au discutat despre viitorul competentelor profesionale din sectorul serviciilor financiare, iar Mugur Isarescu a subliniat ca si publicul trebuie sa fie educat din punct de vedere financiar.

“Intr-un fel comunici cu un public educat si in alt fel cu unul needucat. Si nu este vina populatiei ca este needucata. Eu le spun colegilor din banca centrala: «Sa nu va mandriti ca vorbiti intr-o maniera in care nu sunteti intelesi. Sa nu primiti aplauze pentru faptul ca pasareasca voastra nu e este inteleasa de nimeni si nu puteti sa tineti 5 minute un public captiv»”, a explicat Isarescu.

Guvernatorul BNR a mentionat ca si el mai foloseste metafore pentru a transmite mesajul publicului si ca incearca sa traduca limbajul sofisticat al bancherilor. Insa, Isarescu sustine si ca “trivializarea mesajului este extrem de periculoasa”.

“Ca bancheri trebuie sa fim tehnici si sa actionam cu sange rece, dar trebuie sa avem si emotii ca sa putem sa comunica”, a spus seful BNR.

Mugur Isarescu a fost desemnat in 2009, in cadrul galei premiilor PR Award, comunicatorul anului.

Isarescu a intrat si in Cartea Recordurilor ca fiind guvernatorul care se afla de cel mai mult timp la conducerea unei banci central, dupa ce si-a inceput mandatul in 1990.



Citeste si