Cele 12 banci care si-au anuntat intentia de a acorda in continuare credite cu garantia statului au un plafon total de 1,4 miliarde euro pentru programul "Prima Casa 4", care ar putea fi epuizat intr-un an, a declarat Aurel Saramet, seful Fondului National de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri.
"Au semnat deja patru banci protocolul cu Fondul, iar celelalte opt urmeaza sa transmita protocoalele semnate. In total aceste banci au la dispozitie un plafon total de 1,4 miliarde de euro, ceea ce inseamna garantii din partea statului de 700 milioane de euro", a spus Saramet, dupa semnarea primului contract de credit din cadrul noului sistem al programului guvernamental "Prima Casa".

Primul contract a fost semnat de Banca Comerciala Romana, in prezenta premierului Emil Boc, anunta Mediafax.

Saramet a aratat ca avand in vedere ritmul de depunere a dosarelor la banci, plafonul alocat ar putea fi epuizat pana "la anul, pe vremea aceasta".

"Am primit deja 37 de cereri de garantare de la BCR, din care 15 au fost deja semnate, iar banca mai are in lucru 1.000 de dosare. Cele mai multe cereri sunt pentru achizitia de locuinte vechi, dar din cate cunosc vom avea si cereri de credite pentru constructia de locuinte noi", a spus Saramet.

Valoarea medie a creditelor solicitate pentru aceasta faza a programului este de 40.000 de euro.

Pe lista bancilor care au semnat contractul cu Fondul se afla BCR, CEC Bank, Alpha Bank si BRD.

Programul se adreseaza oricarei persoane fizice care nu detine in proprietate exclusiva sau impreuna cu sotul ori sotia nicio locuinta, sau care detine cel mult o unitate locativa, dobandita prin orice alt mod decat prin program, in suprafata utila mai mica de 50 de metri patrati.

Programul guvernamental "Prima Casa" a fost lansat in vara anului 2009, iar statul a garantat creditele destinate cumpararii unei locuinte de maxim 60.000 euro si, incepand din 2010, in limita a 70.000 euro pentru locuinte cu lucrari inca neincepute si de cate 75.000 euro pentru case noi cumparate de persoane organizate in asociatii.

Guvernul a decis, in martie, ca garantia statului sa fie redusa la jumatate, iar in program sa fie incluse si persoanele care detin deja o casa in suprafata maxima de 50 metri patrati si doresc un confort sporit, bancile avand la dispozitie trei luni pentru a stabili daca accepta noile conditii.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri